„România fără creier”?!

EducatieDa, asta pare să fie opinia unui scriitor, jurnalist şi scenarist, adică a unuia care zice-se că ar fi un intelectual, a unuia care cică munceşte cu capul. Andi Lupu, că despre el este vorba, scrie editoriale prin Evenimentul Zilei şi este „corect orientat politic”. Altfel nu ar fi continuat articolul, imediat sub titlu, cu aceste cuvinte: „Noi rămânem cu Ponta şi ţâţele din show-biz.” Nu ştiu la care „noi” face trimitere, dar cunoscând eu foarte mulţi oameni posesori de creier funcţional. Îmi închipui că se referă la propria persoană şi, probabil, la anturajul în care se simte astfel. N-am ştiinţă că Ponta ar fi vreun etalon al gradului de inteligenţă din România şi nici că „ţâţele din show-biz” ne-ar fi tuturor celor trăitori pe aceste meleaguri preocupare de căpătâi.

Frământarea lui Andi Lupu vine din aceea că ne pleacă tinerii olimpici, „creierele” din ţară şi astfel „eşecul clasei politice nu poate fi demonstrat cu mai multă claritate”. O astfel de judecată trimte la o vinovăţie unică, a clasei politice, cum deja ne-au obişnuit marotele vehiculate în presă, în „caftelile” dintre politicieni, în exhibiţiile unor tribunarzi scrobiţi cu audienţă de familie, în cel mai fericit caz, de familie politică.

Spune Andi Lupu că „în primul rând,performanţele olimpicilor nu au fost atinse datorită calităţii sistemului de învăţământ din România, ci aş zice că au fost realizate mai degrabă împotriva acestui sistem”, „în al doilea rând este vorba de talentul, munca, ambiţia lor şi nu în ultimul rând1 de sprijinul părinţilor”, iar „în al treilea rând, să nu-i uităm nici pe acei profesori pasionaţi încă de meseria de dascăl”.

Dacă aceşti tineri sunt doar „propriile lor creaţii”şi „învăţământul românesc târnosit în tot felul de experimente didactice, debusolat de miniştri fără direcţie nu produce vârfuri”, atunci ce rost mai are sprijinul părinţilor şi profesorii pasionaţi încă de meseria de dascăl. Au ieşit oare aceştia din urmă din sistemul de învăţământ? Au ieşit cumva înşişi tinerii de care vorbim din sistemul de învăţământ? Nu, nici vorbă. Doar că se trezesc unii plimbând vorbe la ziar, închipuindu-şi că astfel au dat lovitura de graţie nenorocitului sistem de învăţământ.

Reala problemă a învăţămâtului românesc, care scapă multora dintre vorovaci, este multi-stadială şi multi-etajată.

Avem, pe de o parte, o tranziţie necumpănită de la modelul cantitativ, exacerbat în regimul trecut, la modelul calitativ, adaptat pieţei concurenţiale a creierelor. Iar dăscălimea a ratat şi ea această tranziţie. Fie din permisivitatea cu care intrau în sistemul de învăţământ ignoranţi pe bandă rulantă (de exemplu, imbecila metodologie prin care cei care nu absolveau examenul de titularizare erau păstraţi în sistem ca suplinitori), fie dintr-o lehamite generată ori de oboseala unei profesiuni nedorite şi care la un moment dat era singura şansă a unui loc de muncă, ori de oboseala rutinei unor dascăli isterizaţi şi lipsiţi de imaginaţie. De asemenea, tot ca un eşec al unei tranziţii neînţelese şi fals preocupantă – şi abia aici este vinovăţia şi eşecul clasei politice – avem lipsa unei viziuni asupra rolului pe care educaţia îl are în dezvoltarea societăţii. De unde şi subfinanţarea cronică, falsa reformă, înlocuită cu variaţiuni pe temă dată sau cu inovaţii nesăbuite şi absenţa unor criterii de calitate funcţionale la toate nivelurile.

Avem, pe de altă parte, discrepanţe majore privind calitatea corpului didactic şi, drept consecinţă, a actului educaţional. E vorba exact despre ce aminteşte într-un mod încâlcit şi Andi Lupu în articol, adică profesori aflaţi la etaje superioare ale profesiei, pentru care meseria de dascăl nu este doar o muncă salarizată, ci o vocaţie, şi profesori care n-au trecut de superficialitatea agresivă şi ineptă a unui Popa Oşlobanu.

Nu ştiu cât din „codoşlâcul politic”, cum susţine Andi Lupu, determină proasta funcţionare a învăţământului românesc, dar ştiu din declaraţiile publice ale unor politicieni cu influenţă, cauţionaţi de intelectuali cu influenţă, că „şcoala vieţii” bate şcoala, că oricum, „şcoala scoate tâmpiţi”, că „şi cu nota cinci poţi ajunge preşedinte”. Nu ştiu nici în ce măsură se datorează „corupţiei metastazice”, cum zice acelaşi Andi Lupu. Mai ales că fenomenul corupţiei din învăţământ este găzduit de către unii, acceptat tacit de către alţii, în proporţii înfiorătoare, în chiar corpul profesoral. Pentru că doar un corp profesoral nesănătos poate falsifica exemene, fie ele test naţional, bacalaureat, licenţă sau doctorat. Însă generalizarea este în egală măsură nesănătoasă şi falsă.

Ştiu însă că o parte dintre românii care au rămas în ţară, şi a ajuns, prin felurite conjuncturi şi tertipuri să decidă soarta celeilalte părţi dintre români, pare fără creier. Sau suflet. Cum vreţi s-o luaţi.

1Neîndoielnic, numai un intelectual de marcă foloseşte expresia „în ultimul rând” într-o enumerare în care urmează „în al treilea rând”.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s