Distorsiuni matinale

distorsionParchetul European

O problemă structurală a Uniunii Europene devine la noi o problemă politicianistă. Deputaţii conduşi de Zgonea se tem de procurorii europeni – Au votat contra Comisiei Europene”, se bagă în seamă într-un mod propagandistic unii jurnalişti „europeni”. Contează că România este doar una dintre cele 14 state care au zis pas, pentru moment, demersului Comisiei Europene?

Procurorul european ar trebui să instrumenteze transfrontalier în special cazurile în care sunt afectate interesele financiare ale UE. La prima vedere, o chestiune absolut normală. Numai că, aşa cum îi este şi numele, avem de-a face cu o uniune de state suverane şi nu de un stat federal.

Nu doar în această privinţă, euroscepticii – şi nu anti-europenii, cum le place unora să zbiere – ridică problema înlocuirii suveranităţii statelor, recunoscută de tratatele Uniunii, prin mijlocirea unui organism politic neales, Comisia Europeană. O spune însăşi celebra noastră justiţiară, Monica Macovei, într-un interviu din Revista „22”: „Are o miză foarte mare, pentru că e reprezentarea ta în Parlamentul European şi implicit în Comisia Europeană, deci e foarte important… Trebuie să spunem ceva clar. E o mare diferenţă faţă de parlamentele naţionale. În Parlamentul European nu există putere şi opoziţie, există grupuri politice care trebuie privite ca partide.

Cum ar veni, suntem în Uniune ca state, dar facem politica Uniunii ca grupuri politice distincte, fideli intereselor acestora, interesul de stat disipându-se. Şi cum nu există putere şi opoziţie, dacă o majoritate, cum este cea actuală, a popularilor europeni, domină Comisia Europeană?

Faptul că în România, de exemplu, avem de-a face cu frecvente fraudări de fonduri europene (nu e singurul stat unde se manifestă acest fenomen infracţional) este o problemă de atitudine a unor oameni din justiţie şi nu de legislaţie, aceasta fiind armonizată deja. Iar pentru starea de fapt din România suntem în continuare sub incidenţa MCV. Că suntem, în ciuda îndeplinirii tuturor criteriilor cerute, ţinuţi în afara Spaţiului Schengen este un alt exemplu în care politizarea subminează principiile cu care Uniunea Europeană a pornit iniţial, fiind introduse mereu alte criterii de către organisme birocratice, fapt care, în viziunea euro-scepticilor transformă Tratatul într-un fel de „prefaţă” la o carte care abia acum se scrie.

Despre alianţele politice ca distorsiune

Este o idee deloc nouă, împumutată de Iulian Leca într-un articol pe Ziare.com. Adică, CDR, Alianţa D.A. şi USL au apărut ca urmare a acaparării puterii politice de către un om sau partid şi a creării unui sistem discreţionar: Iliescu şi FSN, Adrian Năstase şi PSDR/PSD, apoi Traian Băsescu şi… şi cam atât. O aserţiune doar parţial adevărată.

În primul rând, avem un sistem de partide creat de sus în jos, oligarhizat până la pietrificare, care a creat un sistem legislativ ce descurajează apariţia de concurenţi autentici pe piaţa partidelor politice. A scris despre asta sociologul Barbu Mateescu aici şi aici, iar eu aici, la punctul 6. Noi concurenţi înseamnă, în afara inerentei migraţii, noi figuri de politicieni, mai puţin prăfuite şi agasante prin conformismul şi trufia care le-a devenit a doua natură. Noi concurenţi ar putea însemna o altă politică de cadre, astfel încât principiile clamate să nu devină vorbă goală, astfel încât, prin însuşi statutul formaţiunii să li se taie elanul voiajor măcar imigranţilor, dacă nu şi emigranţilor. Totodată, promovarea înspre funcţii eligibile sau numite să fie caracterizată şi ea de mult clamata competenţă şi onorabilitate. Presupoziţia că doar noua generaţie, mereu aia de până-n 35 de ani, la fiecare decadă, nu poate fi susţinută pe deplin datorită exemplelor de oportunism politic juvenil destul de numeroase.

În al doilea rând, alianţele politice nu-şi datorează apariţia doar reacţiei naturale la diversele forme de despotism politic, ci şi oboselii la care a ajuns scena politică. Mai toate partidele politice au fost, sub diferite forme şi mixaje, la guvernare şi toate au dezamăgit la un moment dat; undeva cam la un an după ce au câştigat alegerile. Poate din cauza unei lipse de imaginaţie şi de tenacitate politică, ar spune moderaţii. Poate din cauza unui oportunism venal, ar spune radicalii. Mai degrabă şi una şi alta, în varii proporţii.

Apoi, alimentarea electoratului cu meniurile de cantină a săracilor oferite ieftin de partidele politice actuale în campaniile electorale şi acceptate cu lejeritate de cei care se mulţumesc măcar şi cu atât seamănă cu pilda dintr-un banc ce mi se pare cât de cât elocvent: Menajul tânăr –Decât aceiaşi mâncare, mai bine mă pun pe nevastă şi fac sport. Menajul vârstnic – Decât aceeaşi nevastă, mai bine mă pun la masă şi înfulec. Sprinteneala tinerească este înlocuită de delăsarea planturoasă. Şi delăsarea asta nu atârnă doar la cântar.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s