Politică de post-duminică (58)

tumblr_lwwo2rDTaK1r9652ro1_400Blaga, după ce Elena Udrea l-a propus pe Boc pentru prezidenţiale: „În partid nu sunt VIP-uri.” Eu ştiu că sunt. Dar nu Very Important Persons ci Very Insignificant Politicians.

Frundă verde abocado – Frunda György, consilierul onorific al premierului, a declarat că „Ponta are dreptul să critice Justiţia”. Dehogyis, kedves uram! (Nicidecum, stimate domn!) Justiţia este un concept al dreptăţii morale, bazat pe etică, raţionalitate, legi, echitate şi onestitate. Să critice aşa ceva este o nebunie. Să-i critice pe administratorii Justiţiei, care-şi închipuie că ceea ce fac ei este întotdeauna justiţie, e altă treabă.

Victor Ponta: „Am văzut că Băsescu nu mai e aşa anti Rusia.” Şi asta vă face cumva prieteni?

Blaga, care uită cum stă treaba: „USL nu a înţeles nimic din «marţea neagră», nu von intra în Schengen la termenul dorit.” Termenul dorit de PDL a trecut deja demult, de când erai mata la guvernare.

Traian Băsescu, la Memorialul Yad Vashem: „Yad Vashem mă impresionează pentru că este simplu. Poate la fel de simplu cum nişte ticăloşi în istorie au gândit să extermine un neam.” Apoi s-a dus în Teritoriile Palestiniene. Acolo ce-o fi spus despre exterminare şi ticăloşi?

Victor Ponta: „Trebuie să autentificăm legi la Ioana Băsescu, să nu le mai blocheze preşedintele.” Hă, hă! Poate din guvernări anterioare.

Vasile Blaga: „Dragostea cu forţa se cheamă viol.” Zău? Şi sexul cu forţa cum se cheamă atunci? Istoria recentă ne aminteşte că dragostea cu forţa însemna Îndoctrinare + Securitate.

Elena Udrea: „Faptul că Radu Stroe a rămas în guvern este o ruşine naţională.” Uite că a plecat şi de ruşine n-am scăpat!

Onorat aughitoriu, Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda numai doară ghespre metoda intuikivă şi ghespre răspunsurile neapărake, năsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijiii şcolerului”, zise distinsul pedagog absolut, Marius Chichoş Rostogan, vestindu-l pe Cristian Preda, alt distins pedagog absolut de şcoală nouă. Şi zice prevestitul Cristian Preda despre Raportul MCV: E foarte clar, în traducere politică aş spune că raportul dă nota 4 majorităţii USL.” Dacă acest raport este mai bun deâct cel de anul trecut, care a fost mai bun decât cel de ălalalt an, şi a luat nota 4, aplicând „metoda intuikivă, neţăsitake ghe lojica lucrului”, ce notă i s-ar fi dat majorităţii parlamentare de acum 3 ani? Chiar şi fără traducere.

Suferă cumva Monica Macovei de Alzheimer sau de schizofrenie? „Soluţia morală şi responsabilă, în acest moment, este să plece tot Cabinetul. Guvernul Ponta, care a lăsat doi oameni să moară de frig.” Să-i amintim că la tranziţia dintre guvernele Boc şi Ungureanu, ianuarie – februarie 2012 „au lăsat să moară de frig” 79 de oameni. Sau nu se pune, că erau nişte beţivi, după zisele liderului PDL, Mircea Toader: Din câţi au murit, unul singur a murit în maşină, restul au băut şi au adormit acolo.” Ba mai mult, Macovei mai declara la B1 TV despre Ponta că Prin mesajul «i-au găsit pe toţi», el este complice la toate infracţiunile mergând până la omor, comise în această zi.” Reamintesc de cei 79 de oameni morţi în iarna lui 2012 şi o declaraţie de atunci a premeirului Mihai Răzvan Ungureanu: Nu pot spune că există prefecţi care nu şi-au făcut datoria. Sunt foarte mulţumit de Ministerul de Interne şi cel al Apărării.” Dacă totul a fost în regulă din punctul de vedere al autorităţilor, acele 79 de morţi nu sunt „infracţiune de omor” pentru tăcuta atunci Monica Macovei? Dacă nu, atunci ce sunt? Pierderi colaterale?

De ziua lu’ aia mică, zi să-i zic, Mica Unire, Băsescu, Ponta şi Antonescu au vorbit despre solidaritate, conlucrare şi elite politice. Cum ştim bine că elite sunt doar ei trei, şi ştiind şi ce fac elitele astea, să vedem ce înseamnă solidaritate şi conlucrare. Păi, solidaritate nu înseamnă frăţietate între ei şi societate, ci „eşti frate cu mine, sunt frate cu tine”. Iar conlucrarea se traduce prin „sapă, frate, sapă, sapă, să-l băgăm pe-ălaltu-n groapă”.

Crin Antonescu: „O ţară nu se poate conduce cu neîncredere sau delăsare, cu nepăsare şi lipsă de respect.” Ba bine că nu! Dar nu vreţi să recunoaşteţi, că dacă aţi face-o, n-aţi mai avea pe cine da vina.

Traian Băsescu, interviu în ziarul Israel Hayom: „Le vom da înapoi evreilor proprietăţile luate de comunişti.” După cum spun unii-alţii, uite-aşa se rezolvă şi disputa pe casa din Mihăileanu nr. 2.

Cătălin Predoiu: „Sunt prezidenţiabilul PDL.” Iar fac ăştia alegeri interne?

Revizuirea Constituţiei a fost amânată din cauza viscolului. Cineva a lăsat fereastra deschisă la comisie.

Bonus

Decalogul politicianului

O promisiune nu este o garanţie.

Adevărul este o variabilă.

Faptele, oricât ar fi de interesante, sunt irelevante.

Nu şi Da sunt răspunsuri provizorii.

Fii de acord cu opinia altuia, dar luptă cu înverşunare să nu fie aplicată.

Dacă nu poţi contracara argumentele, pleacă de-acolo!

Nu minţi, nu înşela, nu fura! Sunt destui în jur care sunt gata să facă asta pentru tine.

Există întotdeauna un ticălos pe care să te poţi baza.

Un răspuns cinstit îţi poate crea foarte mari probleme.

Dacă nu ţi-a reuşit scamatoria din prima, distruge toate dovezile că ai încercat aşa ceva.


Cum să începi fiecare zi cu o perspectivă pozitivă
1. Deschide un nou fişier în computer.
2. Numeşte-l Traian Băsescu.
3. Trimite-l în fişierul Trash.
4. Goleşte fişierul Trash.
5. Computerul te va întreba: „Do you really want to get rid of Traian Băsescu?”
6. Hotărât dai click pe „Yes”.
7. Te simţi mai bine?
PS: Mâine deschidem fişierul Victor Ponta.

Alternanţa la putere

Î: De câţi politicieni este nevoie să schimbi un bec?
R: De doi: unul să-l schimbe şi celălalt să-l schimbe la loc.

Pentalogul schimbului de opinii

Nu gândi.

Dacă gândeşti, nu vorbi.

Dacă gândeşti şi vorbeşti, nu scrie.

Dacă gândeşti, vorbeşti şi scrii, atunci nu semna.

Dacă gândeşti, vorbeşti, scrii şi semnezi, atunci să nu fii surprins.

 

 

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politică de duminică și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s