Prin cenuşa politicii (2 bis)

Graf V Todirascu

Prin cenuşa politicii (1)

Prin cenuşa politicii (2)

Scriam rândul trecut despre cacofonismul unui politician vorbind despre politică şi cum ar reforma el partidele aplicând prevederile constituţionale. Scriu din nou despre acelaşi politician, Valeriu Todiraşcu, fiindcă recidivează, explicitând ideile din textul său anterior în articolul (click pe titlu) Premizele succesului electoral al dreptei sau despărţirea de FSNism”. Noul articol îmi confirmă confuzia sesizată în primul, confuzie la care participă cu dezinvoltură persoane deloc mai aplecate spre informare şi raţionament. Exemplific din comentariile la primul articol semnat de Valeriu Todiraşcu:

– R.A. M.: În fine, recunosc că n-am citit niciodată legea partidelor la care face referire Valeriu Todiraşcu. Însă văzînd acum articolele amintite aici, am avut o revelaţie.”

– Şi însuşi senatorul V.T., probabil candidând sub ameninţare: „Nu mi-am dorit şi nici nu-mi doresc o carieră în politică.”

Primul tip de rătăcire este generat de considerentul că între Constituţie şi o lege constituţională, cea privind partidele, ar exista o nepotrivire, una care să favorizeze „principiile feseniste de corupţie internă”. Indiferent cât este de riguros un sistem normativ, va exista şi tentaţia unora de a-i ocoli restricţiile. Indiferent de locul în care se manifestă corupţia, ea reprezintă o pervertire a regulilor instituţionale – aplicabile între persoane publice – care se sancţionează. Altă cale nu există. Supralegiferarea nu rezolvă problema, pentru că aici avem de-a face cu probitatea persoanei aflate într-o anumită poziţie şi consimţământul ei la respectarea regulilor. Ba mai mult, orice normă sancţionatorie acţionează post factum, neputând împiedica potenţialitatea unui act. Ceea ce sugerează Valeriu Todiraşcu seamănă mai degrabă cu profeţiile SF ale „pre-cogilor” ce identifică „pre-crimele” din Minority Report1

Al doilea tip de rătăcire este generat de ceea ce Valeriu Todiraşcu numeşte schimbarea de paradigmă din actualul contract politic pentru cetăţeni în contract politic împreună cu cetăţenii”, dar în dezvoltarea expozeului său introduce condiţionalităţi suficient de elitiste încât să descurajeze efectiv politica „împreună cu cetăţenii”, lovind astfel în chiar articolele 37 şi 40 din Constituţia care îi este model de bună practică a politicii de partid. Nu doar atât, dar „contractul politic pentru cetăţeni” se referă la o democraţie reprezentativă, pe care pare să o conteste, în favoarea unui „contract politic împreună cu cetăţenii”, care sună a democraţie plebiscitară, greu de aplicat în condiţiile în care „contractul politic împreună cu cetăţenii” nu este precedat de o participare politică masivă a populaţiei. Iar o participare politică masivă a unei populaţii inculte din punct de vedere civic şi politic poate face ravagii.

Apoi, nu prea ştiu cum înţelege Valeriu Todiraşcu că acordă cetăţenii „încrederea temeinică şi pe termen lung în cei care promovează valori şi principii autentice, nemimate, adică dovedite prin fapte”dacă e nevoie de partide noi, „nefesenizate”, iar noi fiind n-au cum să dovedească mare lucru prin fapte, ci doar prin vorbe. Şi vorbele, până la proba verităţii, nu sunt decât vânzarea blănii ursului din pădure. Totodată, care ar fi considerentul pentru care cetăţenii resemnaţi sau încă neresemnaţi, care nu mai doresc, însă, să dea votul lor «în alb» niciunui partid, pentru că nu au încredere ca partidele să decidăîn locul lor”, şi-ar da votul altfel decât „în alb” unui partid nou-nouţ?

Revin la ideea fixă a lui Valeriu Todiraşcu despre „separaţia puterilor” în partid. Prins şi surprins de graforeea fantazării, nu pricepe că anulează o asemenea separaţie în momentul în care susţine, în aşa-zisul său proiect de „despărţire de FSNism”, că „prima putere – conducerea politică, Comitetul Naţional (echivalentul Parlamentului)… ar trebui să fie… arbitrul neutru al respectării organizării democratice ”, iar nu „a treia putere – conducerea jurisdicţională, Comisia de integrotate şi Arbitraj”, căreia îi reduce rolul la cel de filtru de integritate pentru candidaţi.

Iată şi o contradicţie flagrantă la invocata separaţie a puterilor: Conducerea Executivă trebuie cenzurată ritmic(sic!) de Comitetul Naţional (echivalentul Parlamentului) ales de Congres”(pct. ii), dar liderul actual trebuie să fie evaluat şi de Conducerea Executivă Centrală” (Regula 7). Până-aici!

Nu pot să trec peste propunerea organizării de „alegeri ritmice şi secrete, că nu-i deloc de râs. După ce plângem pe umerii „marii reforme todireşti”, îi amintim că ritmic înseamnă cadenţat şi nu la intervale regulate de timp şi că alegeri secrete înseamnă alegeri disimulate şi-o dăm naibii de democraţie.

Pot să trec peste „accesarea puterii politice în partid şi apoi în stat”, în loc de „accederea la”, dar mă opresc brusc la constituţionala libertate de asociere a cetăţenilor, adică : „…în urma unei intenţii exprimată instituţional de a se implica în politică un cetăţean va putea alege una din modalităţile de accesare onestă a puterii politice, garantată prin statut, respectiv: traiectoria de funcţionar de partid cu responsabilităţi în dezvoltarea partidului; traiectoria de funcţionar de partid cu responsabilităţi în elaborarea şi promovarea politicilor publice; şi traiectoria de candidat, cu scopul de a accesa, prin competiţie cinstită (adică prin alegeri ritmice şi secrete?, n.a.), poziţia de viitor candidat selectat şi asumat de partid la următoarele alegeri, locale sau în Parlament.”

Însă ce facem cu simplul membru de partid? Ne explică reformistul Todiraşcu: „Restul cetăţenilor, care ar dori o implicare limitată în politică în scopul sprijinirii unui astfel de partid din raţiuni altruiste, ar putea să se înscrie ca susţinători voluntari ai unuia dintre specialiştii în politici publice, în echipa unui candidat sau la dispoziţia partidului, contribuind la obţinerea notorietăţii şi a încrederii maxime a electoratului.” Cum ar veni, cine nu se înscrie pe cele trei „traiectorii” stabilite de partid, la „altruism” cu el. Foarte democratic, nu?

► „Aceste traiectorii reprezintă premisele unui model de autoguvernare integră a partidului”, spune Valeriu Todiraşcu. Şi aşa ne întoarcem la democraţia plebiscitară, mai precis la ideile conţinute într-o adhocraţie, care însă are unele caracterisitici, din care o să amintesc doar câteva: (1) înaltă structură organică (toţi participanţii se află la acelaşi nivel, nu există fişa postului sau clasificări, evoluţie prin puterea personalităţilor şi relaţiilor acestora, comunicare şi proceduri lipsite de stricteţe); (2) specializarea limitată la training, (3) proceduri nestandardizate; (4) absenţa ierarhiei. Aş fi curios cum va funcţiona un partid cu o asemenea structură. Şi iarăşi parcă intrăm în ficţiune, de data asta prin intermediul lui Dürrenmatt şi povestirea sa, Operaţiunea Vega, despre nişte oameni exilaţi pe planeta Venus.

Cât despre un punct esenţial al aventurii astro-politice alui Valeriu Todiraşcu, legitimitatea deciziilor, aceasta trebuie asigurată prin acordarea în mod responsabil a dreptului de vot doar acelor membri de partid care asumă traiectorii de candidat în viitoarele alegeri, funcţii cu sarcini precise în partid sau membrii de partid care ocupă deja funcţii publice în stat. Restul membrilor de partid nu ar trebui să aibă drept de vot, pentru că implicarea lor şi asumarea responsabilităţii unei misiuni politice pe cont propriu este foarte diferită de cea a candidaţilor sau funcţionarilor de partid.”

Cam asta a fost şi cu Constituţia ca model în faţa căruia cetăţenii să acorde încredere noului partid nefesenist. Bă, acasă, că noi avem treabă şi voi ne-ncurcaţi! Când lipsa evidentă de cultură politică se combină cu o imaginaţia debordantă, nici nu mai ştiu dacă-i moment vesel sau dramă. Când văd însă cum se extaziază unii la fel de instruiţi, iar alţii, care sunt colegi pe aceeaşi platformă de idei, unde cică primul citeriu este ca „autorul să fie expert în domeniul despre care scrie” şi tac, e categoric o dramă.

1Minority Report, romanul SF scris de Philip K. Dick şi ecranizat de Steven Spielberg.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Prin cenuşa politicii (2 bis)

  1. Pingback: Prin cenuşa politicii (4) – Amoralpolitik | POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

  2. Pingback: Prin cenuşa politicii (3) – Algoritmul politic ca împărţire a prăzii | POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

  3. Jan Valjean zice:

    Sa se aleaga praful si cenusa de acesti necrofagi ai politicii romanesti,si din cei vechi si din cei noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s