Note de promenadă – Bloguri pe de trei + 1

ccsMinciuna politică şi politica minciunii

Un articol interesant, semnat de Dorel Şandor pe „Blogurile Adevărul”, readuce în discuţie mistificările din discursul public al politicienilor, spunând că „ambiguitatea şi ambivalenţa sunt, de fapt, cele două coordonate ale politicii”, pe lângă asigurarea credibilităţii, indiferent de adevăr”ca obsesivă ambiţie politică şi, alături de ele, „omisiunea devine şi ea o rudă apropiată a minciunii, dublată şi compensată cu exagerarea, două surori gemene vopsite diferit”. Irelevant pentru veridicitatea celor scrise de Dorel Şandor în acest text, consider totuşi că nu e complet lipsit de interes faptul că Dorel Şandor, la debutul celebrităţii sale publice era unul dintre cei care au constituit GUVR (Grupul „Un Viitor pentru România”), un think tank născut din escamotarea şi zolirea (a spăla prost rufele, reg.) unor cadre de nădejde ale Academiei „Ştefan Gheorghiu”, şcoala politică a comunismului românesc. Alături de Vasile Secăreş, Vladimir Pasti, Cornel Codiţă, dar şi câţiva actuali promotori ai dreptei şi profesori ai moralei peste poate (consorţiul academic Miroiu, de exemplu), apăra „ambiguitatea şi ambivalenţa”, ca şi „practicarea minciunii ca formă de coeziune” în anii de „despotism luminat” ai lui Iliescu, la fel cum unii precum Cristian Preda, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi sau Vladimir Tismăneanu apără astăzi aceleaşi practici ale lui Băsescu, prin care „minciuna se combină cu pluralismul” şi din care rezultă „un surogat de democraţie”. Cu toate că sunt de cele mai multe ori de acord cu noile sale abordări socio-politice de pe pagina sa de facebook, intitulată „Insectar politic”, nu ţin minte ca dumnealui să fi abjurat de la practicile primilor ani ’90. Dar transformarea de azi este sesizabilă.

Voi lăsa fiecăruia libertatea de a interpreta cum crede de cuviinţă textul lui Dorel Şandor.

Eu o să spun doar că ambivalenţa poate descrie un domeniu al minciunii, cum poate descrie şi abordări diferite şi nemincinoase. De exemplu, între principiile ideologice proclamate şi necesităţile unei anumite stări, într-un anumit moment din societate. Ambiguităţile, la rândul lor, pot fi generate de o prefaţare a unor decizii greu de luat dintr-odată şi nu neapărat din motive oculte. În schimb, intolerabilă mi se pare minciuna cu premeditare, când omisiunea îşi dă mâna cu exagerarea întru contrafacerea realităţii, când intenţiile reale sunt mascate sub statistici şi lozinci înflăcărate. „Competiţia între minciuni rămâne principala activitate a politicienilor în cele mai populare democraţii. Se instalează o dependenţă de minciună – poate cea mai acută slăbiciune a indivizilor motivaţi în jocul instituţional, în confruntarea curentă. Alături şi prin contrast cu nevoia de faimă, de prestigiu, de autoritate! Şi ce ajung toate acestea, odată virusate de neadevăr?! Ajung forţă! Influenţă! Dominaţie. Piloni adânc înfipţi în teritorii vaste ale vieţii publice”, spune Dorel Şandor.

Acciza de 7 eurocenţi 

Alt articol interesant, Haiducia, politica şi partidele, de pe alt blog, Tarot Politic. Indiferent ce gogoşi, castraveţi sau barabule vinde Guvernul grădinarilor (vezi articolul lui Dorel Şandor), vedem că cei 40 de bani reali sunt ceva mai „scumpi” decât cei 40 de bani nominali. Campania dusă de Traian Băsescu împotriva acestei noi accize pe carburanţi/combustibili – că nu-i vorba aici doar de rezervoarele propulsate pe roţi – va duce la scumpiri în lanţ, în ciuda ipocriziei celui care găsea argumente pentru mărirea accizei în guvernarea păstorită de el, este justificată. Mai adăugăm scumpirea preţului la gaze, scădem scutirile anti-grevă şi vedem cum creşterea aia salarială cu care ni se abureşte ecranul televizoarelor o ia în jos, ca o mătărângă bleagă sau ca un balon în dezumflare, deşi este umplut cotidian, propagandiceşte şi energic cu flatulaţii pe felurite tonalităţi. Ceea ce eu bănuiesc că determină deciziile privind noile taxări este scăderea dramatică a încasărilor la buget, la care se adaugă, ca şi în guvernarea 2009 – 2012, necesitatea protejării unor fonduri electorale şi clientelare. Iar scăderea încasărilor la buget se datorează lipsei cronice a unor politici privind descongestiopnarea pieţei muncii, coroborată cu o relaxare privind evaziunea fiscală, pitită după o presupusă reorganizare şi reformă a ANAF. Şi ca orice reformă din ultimii ani, ea va umple pancardele, va fi anunţată cu bombardele şi se va fâsâi ca petardele.

Litigiosul Cristian Preda

Publică dumnealui, pe blogul personal, un articol intitulat Noul obiectiv: un stat minimal, dar puternic. Din câte ştiu, noul obiectiv este vechi de pe când începusem noi să ne jucăm de-a „democraţia ne-originală”, de-a Dreapta-n lauri şi de-a Stânga-n furci sau ne hurducam cu Teleguţa Mântuirii statului de drept. „Politicienii inventi de anii nouăzeci şi-au făcut treaba. A venit, cred, rândul generiei de oameni politici din care fac parte să atingă un alt obiectiv: sincronizarea nivelului de viă al cetăţenilor români cu media occidentală, prin construia unui stat minimal, dar puternic”, spune Cristian Preda. Nu-i aşa că Viguroşenia Sa Politică începe să se creadă şi el providenţial? Mimetism sau contaminare? În orice caz, am avut mereu o nelămurire cum poate fi un stat puternic şi în acelaşi timp minimal, aşa, la grămadă, când este încă foarte departe de momentul în care societatea în ansamblu, nu doar liota ce se erijează în elită se maturizează totodată civic şi politic. Pentru că minimal nu înseamnă doar reducerea numărului de ministere şi a birocraţiei – că instituţiile UE, date drept exemplu de modernizare au o birocraţie paroxistică – şi nici retragerea într-o iluzorie neimplicare în economie şi finanţe. Stat minimal înseamnă un stat în care instituţiile sale funcţionează fără ca guvernul sau parlamentul sau preşedintele să le tot fasoneze cu ordonanţe, norme de aplicare a ordonanţelor şi diatribe colţoase sau miştocăreşti. Toată gaşca lui Cristian Preda vor puterea să fasoneze statul după himerele din capul lor, exact ca şi cei aflaţi astăzi la putere, continuând sub alte flamuri, aceeaşi scenetă reformistă bulevardieră.

De la Tismăneanu pornire

Scrie Vladimir Tismăneanu, cel care s-a înfipt băţ ca fiind adevăratul şi inegalabilul „pcr-istolog” al României, un articol pe Contributors.ro, Stalinism pentru eternitate: O sectă fanatică numită PCR. Pentru că am regăsit de nenumărate ori în textele sale remarce despre esenţele pcr-iste ale politicii noastre de azi, o să practic şi eu o joacă de acest gen. Aşa că voi spicui câteva dintre ele.

Sectarismul, dogmatismul şi bizantinismul au marcat întreaga istorie a PCRCum a fost posibilă orbirea unor întregi generaţii? Ce explică adeziunile înfierbântate, devoţiunile nevrotice, acele „căderi la Partid“ despre care scriau Aleksander Wat şi Belu Zilber… Aceşti fanatici din România, grupaţi într-o sectă mesianică în care „mântuitorul“ purta numele Stalin, serveau interesele Kremlinului… Să citez în concluzie aceste cuvinte ale lui Eric Hoffer: «…there is often a monstruous incongruity between the hopes, however noble and tender, and the action that follows them».”(Cuvintele subliniate pot fi înlocuite cu orice partid, cu orice lider, cu orice locaţie a acestora.)

E suficient să vedem cum se manifestă partidele noastre şi suporterii lor înfocaţi pentru a identifica „sectarismul, dogmatismul şi bizantinismul care le marchează”. Nu remarcaţi „orbirea unor întregi generaţii” în felul în care unii sau alţii se consideră de partea Binelui, fără nici o urmă de discernământ? Dar „adeziunile înfierbântate” şi”devoţiunile nevrotice” răcnite pe toate drumurile nu vă sunt familiare? Nu avem de-a face cu „fanatici grupaţi în secte mesianice”, singurele şi fiecare în parte îndreptăţite să se considere democratice, europene, reformiste şi apărătoare ale statului de drept? Nu recunoaşteţi în atitudinile fiecărui singhel un însoţitor umil al „mântuitorului” lider de partid?

Închei şi eu cu citatul din Eric Hoffer: „adesea avem de-a face cu o monstruoasă nepotrivire între speranţe, oricât de nobile şi tandre, şi acţiunea care le urmează.” E prezentul nostru perpetuu.

 

 

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Note de promenadă – Bloguri pe de trei + 1

  1. Jan Valjean zice:

    Interesant material !

  2. Florin Matis zice:

    Din toate cele expuse nu se poate trage decat o singura concluzie si un singur adevar irefutabil,retraim istoria unei monstruoase coalitii.

    • Horia Pană zice:

      Florin Matiş,

      Eu unul nu m-aş grăbi spre „o singură concluzie” şi „un singur adevăr irefutabil”. În general absolutismele, chiar şi doar teoretice, îmi provoacă… să-i zicem disconfort mental cu manifestări fizice. 🙂

      Nu ştiu la ce monstruoasă coaliţie faci referire. Nu cunosc vreo coaliţie monstruoasă în istoria noastră, pe care cică am retrăi-o, cu care toată lumea să fie de acord că e reală. Termenul a fost utilizat, mai întâi, de adversarii celor care i-au tăiat elanul autoritarist lui Cuza, apoi, pe rând, de alte grupări politice rivale. Mai recent, coaliţie monstruoasă a fost numită alianţa dintre PNL şi PSD de către PDL, care şi el a făcut, la un moment dat, o alianţă cu PSD. Ori amândouă sunt coaliţii monstruoase, ori niciuna.

      Prin urmare, dacă ai fi mai explicit, ca să sesizez şi eu cum ai ajuns la o asemenea concluzie din textul meu, ţi-aş fi recunoscător.

  3. Grasul zice:

    Mi-a placut articolul si pentru ca mi s-a parut ca ar fi rezultatul unui efort considerabil ma abtin de la comentarii, inevitabil critice!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s