1 Mai… decât celălalt

1 MaiOdihnă muncii!

Nu pot să nu remarc, pentru început, mica ironie privind Ziua Internaţională a Muncii: are la origine revendicarea reducerii timpului de lucru la 8 ore. S-a statuat această normă în legislaţii, pe principiul enunţat de Robert Owen: 8 ore de muncă – 8 ore de recreaţie – 8 ore de odihnă. Că toată chestia asta e un mit, nu mai încape vorbă. Pe de o parte, e o mare diferenţă între capacităţile active ale fiecăruia, şi care depind de energia fizică (sănătatea), energia emoţională (mulţumirea), energia mentală (puterea de concentrare) şi energia spirituală (motivaţia) individului. Pe de altă parte, avem excepţiile prevăzute în legislaţia muncii, provenind din interesele financiare ale angajatorilor, ca şi cele ale salariaţilor. Ideea că 8 ore de muncă reprezintă optimul pentru productivitatea muncii este însă fals. Acestea fiind spuse, să pretinzi „ore cap, nu ore cur” este de cele mai multe ori motiv de sancţiune, iar să pretinzi „ore cur, nu ore cap” motiv de ineficienţă şi pagubă.

Nu-i mai puţin adevărat că toate teoriile psihologilor, sociologilor şi ale altor „…ologi”, şi toate sloganurile privind munca sunt frunze-n vânt atunci când fiecare dintre parteneri, angajator şi angajat, vrea să-l păcălească pe celălalt. Aşa cum se petrece la noi, de decenii. Nimic mai solid ca regula „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Şi nimic mai devastator decât suprataxarea muncii practicată într-o societate în care munca nu este privită ca generatoare de profit, ci mai degrabă ca sursă pentru un buget de stat veşnic înfometat. La fel de adevărat este şi faptul că o scădere a raportului dintre populaţia activă şi populaţia ocupată creează oameni independenţi financiar faţă de „grija” populistă a partizanatelor guvernamentale, prin urmare mai puţin permisivi la manipularea prin salarii, pensii, complemente şi complimente financiare.

Una peste alta, nu văd nici un motiv pentru care 1 Mai ar trebui să fie o sărbătoare. Până în 1990 era o farsă şi o corvoadă cu flamuri şi lozinci, acum este o farsă şi o ofensă.

Hai la lupta cea mare!

În ajun de 1 Mai a început şi cavalcada campaniei electorale pentru reprezentanţii noştri în Parlamentul European. Faza pe afişe. Faza pe discuţii nu-şi are rostul, din mai multe motive. Mai întâi, pentru că Uniunea Europeană este – pentru cetăţenii români standardizaţi de politicieni în „prostime” sau „măriile lor”, după caz – o „durere în cur”; cea efectivă, dacă se ia, de exemplu, de cazanul de ţuică şi de soda din mici sau cea indiferent tembelă, preocupaţi fiind de Marea Adăstare Naţională. Apoi, pentru că Parlamentul European se dovedeşte a fi, din discursurile politicienilor, doar locul în care s-a mutat gâlceava românească, de pe malurile Dâmboviţei, pe malurile Zennei (Bruxelles) sau Ill-ului (Strasbourg).

Din articolele şi postările legate de „afişiada” europarlamentară am ales, pentru un comentariu pro şi contra (sper să nu se supere foarte tare pe mine) celor susţinute, pe cel semnat de Lili Crăciun, „Să ne distrăm!, azi despre sloganurile la europarlamentare”. Acuzelor de euroscepticism, mândrie exagerată, necuviinţă de pildă, le pot contrapune acuzele de partidofobie sau partidofilie, acolo unde eu văd numai diletantism şi îngâmfare.

USD – „Mândri că suntem români”. Se insinuează că în subtext avem de-a face cu un „comunism europenizat”, cu un asediu al penalilor mândri de corupţia lor, înpotriva europenismului. Cât mi-ar fi mie de dezgustător comunismul, hoţia şi corupţia nu sunt caracteristice doar regimurilor bazate pe această ideologie. Doar am trăit şi am simţit pe pielea noastră post-comunismul, atât pe cel zis de „stânga”, cât şi pe cel zis de „dreapta”. Totodată, partizanatul de la nivelul PE nu are nimic de-a face cu interesele României, aşa cum s-a văzut adeseori, ci cu interesele celor care domină familiile politice respective. Cu toate acestea, discursul public al multora dintre liderii PSD şi PC în special are conotaţiile exprimate de Lili Crăciun. Amintesc aici şi devoalarea „plagiatului” endemic ce pare să caracterizeze PSD, unele imagini de pe afişe fiind ordinare pastişe din aceeaşi panoplie ca şi costisitoarea frunză a Elenei Udrea. Şi asta nu mă face deloc mândru că aş fi român.

PDL – „Europa în fiecare casă”. Cam festivistă lozinca. Viaţa de zi cu zi ne arată că e un deziderat încă departe de noi. Dincolo de dependenţa birocratică de Bruxelles, de jocurile de familie politică de la Strasbourg, Europa e prezentă în casa mea, deocamdată, doar în atlasul geografic.

PNL – „EuroCampioni la fapte”. Un fel de – scuzaţi vorba bănăţenească, mai de şanţ, dar cât se poate de expresivă – „cini mi’s, futu-mă-n cur!”. Cât despre afirmaţia Ştiu însă că liderul PNL până mai ieri tuna şi fulgera împotriva UE, nici măcar n-avea nevoie de coana Europă”, ea este doar ecoul parascoveniei cu „lovitura de stat”, o chestie reîncălzită, care ar fi putut fi o ciorbă lungă, dar îi lipsesc minimele ingrediente potrivite; pe formula: Apa Chioară + Acreală ≠ Ciorbă. Cu excepţia unor dacopaţi (apus Dan Alexe) şi a unor naţionalişti primitivi care şi la cur s-ar şterge cu hârtie tricolor, în ciuda eventualului sacrilegiu, nimeni, dar absolut nimeni nu a tunat şi fulgerat împotriva UE şi nimeni n-a spus că n-are nevoie de Coana Europa, ci au fost dintre cei care au tunat şi fulgerat împotriva unor politicieni din instituţiile UE, care s-au amestecat pe persoană fizică, şi nu instituţională, într-o smintită gâlceavă politică dâmboviţeană. Punct.

Noua Republică – „Antidotul la astenia de ţară”. Din câte ştiu eu, printre remediile la astenia de primăvară, deşi alegerile europarlamentare vin cam la coada primăverii, se numără şi spanacul. Că asta se şi arată a fi Noua Republică, un spanac.

UDMR – „Ardealul în Europa”. Tot Ardealul, şi cu alde Funar & Comp.? Că eu nu văd diferenţe majore, altele decât cele lingvistice, între idiotul maghiar şi idiotul român.

PRM – „Avem o singură salvare: Votaţi România Mare! Ba din contra! Odată cu descentralizarea sistemului de ambulanţe avem mai multe salvări. Dar toate răspund la apelul 112. E chiar atât de simplu.

PNŢCD – „Apărăm România ta”. O apărăm de cine şi de ce anume? De români n-o poţi apăra că e a tuturor. De ne-români? Păi sunt majoritari în Parlamentul European. Uite-aşa, PNŢCD a ieşit din istoria politică şi a intrat în istoria caraghiosului Pavelescu. Aurelian Pavelescu. Celălalt Pavelescu, Cincinat Pavelescu, a zis aşa, iar eu parafrazez un pic: „Da, roşu, galben şi albastru/ Erau culori naţionale,/ Dar, după tragicul dezastru/ Stârnit de fapta d-tale,/ Schimbate-au fost, să nu ştirbească/ Ceva din faima românească!”

Forţa Civică – „Schimbă-i cu Forţa”. De ce nu „Schimbă-i cu Civismul”? Din observaţiile mele de viaţă, toţi estropiaţii sunt adepţii forţei. Care nu vine, evident, din ei, ci de la alţii. Aşa şi Mihai Răzvan Ungureanu: forţa regimului care l-a făcut lider UTC, forţa regimului care l-a făcut şef SIE. În rest, pe unde a pus mâna, totul s-a muiat.

Partidul Mişcarea Populară – „Ridicăm România”. Nu vreau să fiu roangheş (răutăcios, reg.), dar e prea de tot provocatoare treaba. Mai ales când în prim planul afişului e Elena Udrea, urmată de Ruxandra Dragomir,ridicam-romania-te-salut-generatie-in-blugi iar România nu e populată numai cu bărbaţii din spatele lor. Şi după netrebnica ridicare, Elena se mai şi dă cu paraşuta. După cum se vede în imagine, în fundal, avem în stânga macarelele care „ridică” şi în dreapta o combină care pune lanul de grâu la pământ. Să nu te gândeşti la înţelepciunea populară care spune că „femeia te ridică, femeia te coboară”?

PPDD – „Cu suflet de român”. Săraca Românie! Şi cu sufletul în raiul neaoş românesc, şi cu Dan într-însa… Cumplită treabă!

1 Mai relaxat… cu relaxarea fiscalităţii pe scări 

Acest text este urmarea unei discuţii relaxate despre cele nerelaxate, de 1 Mai, la un vin.

Mult pompierism, multă demagogie. Premierul Ponta anunţă că a descoperit 70 de taxe parafiscale pe care vrea să le elimine într-o zi. Pentru binele poporului pastoral sau al scorului electoral? Ghici ghicitoarea mea! Iată câteva indicii!

Taxele parafiscale sunt acele sume de bani care se colectează – fie de către organele fiscale, fie direct de către beneficiarii respectivelor venituri – în temeiul unor norme juridice adoptate special în acest scop, dar care se varsă în conturile anumitor instuţii publice sau ale altor entăţi colective, publice sau private, altele decât colectivităţile publice locale sau stabilimentele administrave. Acestea nu sunt prevăzute în Codul Fiscal.

Taxele parafiscale cuprind, de exemplu, taxele de timbru fiscal, taxele de licenţiere în diverse domenii şi pe cele plătite pentru obţinerea unor documente (de identitate, cazier judiciar sau fiscal etc), taxe de mediu, taxa de autorizare pentru servicii poştale, taxa de înscriere a agenţilor imobiliari, timbrul folcloric etc… Pentru lista completă a taxelor şi impozitelor la data de 25 februarie 2012 –Vezi aici.

– În anul 2008 erau aproximativ 500 de asemenea taxe. Guvernul Boc le-a redus, în 2009, la 280, pentru ca în 2010 să mărească valoarea taxelor rămase cu 20%. Deh, criză, monşer! Acum, Guvernul Ponta zice că va mai tăia 70 dintre ele. Dar cu cât va mări valoarea celor rămase nu ne spune. Vom afla la ghişeu.

– Aflăm şi care este impactul asupra bugetului a anunţatelor reduceri de taxe parafiscale, chiar din gura lui Victor Ponta: „…le putem scoate într-o singură zi fără să sufere bugetul de stat.” Impactul bugetar – 1,9 milioane de lei (420.000 €).

– În legătură cu taxele parafiscale, s-a pus problema constituţionalităţii actelor normave prin care acestea sunt instuite, întrucât dispoziţiile Legii fundamentale (care privesc în mod expres economia, finanţele şi bugetul) au în vedere numai impozitele, taxele (fiscale) şi contribuţiile sociale obligatorii ca modalităţi de constuire a veniturilor bugetare, nu şi veniturile extrabugetare (ale diferitelor instituţii publice, organe de stat şi/sau diferite organisme de interes public) care se colectează tot în baza unor acte normave care – în mod evident – trebuie să fie şi ele în acord cu Constituţia. Aşa a fost până în 2003, când la revizuirea Constituţiei apare un text care este de natură a asigura – de principiu – constituţionalitatea legilor şi ordonanţelor prin care sunt instituite taxele parafiscale, şi anume articolul 139 alin. (3) care statuează că: „Sumele reprezentând contribuţiile la constuirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.”

Una peste alta, anunţul desfiinţării unor taxe (şi tarife, spune ministrul Ioana Petrescu) sună al naibii de bine ca mesaj electoral. Dar ele sunt nesemnificative faţă de fiscalitatea împovărătoare existentă în România. Degeaba scoţi „nişte alea de 2 bani”, dar impui noi taxe, mult mai mari, precum acciza suplimentară pe combustibil şi pui bir pe stâlpi şi şanţuri. Totul stă în ambalajul roz cu fundă roşie în care e oferită cutia cu chibrituri.

Cum bine spune Moise Guran, taxele parafiscale reprezintă doar efectul unei administrii nereformate şi ineficiente.”

 

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s