Crinul toxic şi apoplexia la câini şi pisici

cat-dog-fightPentru o semnificativă parte a populaţiei internaute şi politizate până-n rărunchii „adevăratei drepte”, Crin Antonescu este un personaj eminamente toxic. Am căutat, de amuzament, valenţele toxice ale crinului. Le-am găsit abia în zona veterinară, şi-am aflat că le creează probleme cardiace şi comatoase câinilor şi pisicilor. Amuzamentul meu s-a umflat cu câteva procente, exact cu cât se umflă şi „veselia” electorală a partidelor „adevăratei drepte”, dospite sub ştergarul gospodinei de-acasă. Se explică acum de ce fac tahicardie, de ce leşinurile acestora, ca la „câini” şi „pisici”, când le miroase a Crin. Dar de ce mai şi căinează? Pentru că treaba stă, popular privind problema, cam aşa: „Milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul.”

Nevrând să zică taman cumstă treaba, un zelot al „adevăratei drepte” profeţeşte astfel în sihăstria sa online: Antonescu a făcut o greală catastrofală prin încercarea de repozionare. Trebuia să tragă cît mai mult de USL, să tepte să fie dat afară, să pozeze în continuare în păstrătorul spiritului USL.” 

Uitându-ne la sondajul propriu, de pe peretele sihăstriei sale, observăm că dumnealui se adresează, în ordinea opţiunilor, ucenicilor din Forţa Civică, Mişcarea Populară, PDL, Noua Republică şi PNŢCD. Tocmai partidele cărora ieşirea PNL din parteneriatul cu PSD şi PC le-a stricat jucăreaua: PNL = partid de stânga, antidemocrat, antieuropean. Totodată, acelaşi zelot pilduieşte despre popor: Electoratul îl aprecia pentru uselism şi antibăsism radical.” E cam greu s-o mai ţii cu stângismul liberal, cu antidemocraţia şi cu antieuropenismul în condiţiilea de-acum; doar antibăsismul a rămas, dar unul ceva mai la obiect. Şi ca s-o tempereze şi pe asta, zelotul nostru bagă una la „oha!”: De prostia şi vanitatea gonflată a lui Antonescu au profitat golănaşii Ponta şi Băsescu.” Uite cum atunci când „enteresele” o cere, Ponta devine doar un golănaş, cât să se potrivească la „parteneriat”.

Întâi, câteva date culese aşa cum le-am găsit, aproximate la zecimală. În august 2013, USL avea 60%, Antonescu 30% şi PNL 21% (CSCI). În septembrie 2013, USL avea 58%, Antonescu avea 20% şi PNL 20% (INSCOP). În octombrie 2013, USL avea 62%, Antonescu avea 21% şi PNL avea 20% (CSCI). În noiembrie 2013, USL avea 57%, Antonescu 18% şi PNL avea 20% (INSCOP). În decembrie 2013, USL avea 60%, Antonescu avea 19%, iar PNL avea 20% (CSCI). În februarie 2014, USL avea 56%, Antonescu avea 17%, iar PNL 20% (INSCOP). În martie 2014, aşa-zisa USD avea 40 %, Crin Antonescu avea 15% (12%; IRES) şi PNL 18% (INSCOP). În aprilie apare „guguştiucul” IPSOS şi pentru că nu-i altceva îl las să se uguie pe-afară.

Nu încape îndoială că electoratul care a votat idealizata USL este dezamăgit de răsucirea lui Crin Antonescu. Dar partea de electorat pro-Antonescu şi PNL s-a schimbat prea puţin, căci în acest moment ne referim la bazinul electoral liberal şi atât. Dezamăgire care nu are nimic de-a face cu eventualele calităţi ale prezidenţiabilului Crin Antonescu sau cu ale PNL, ci cu efectele discursului propagandistic: Noi, „USL care trăieşte” suntem cei buni, Antonescu şi PNL au trădat. Luând la mână declaraţiile politice începând cu 2007, PNL a fost partidul cel mai atacat dinspre cei ce-şi spun „dreapta politică”, pentru ca astăzi el să fie atacat şi de ceilalţi.

PDL şi aşchiile trunchiului său, în schimb, se chinuie încă să nască măcar un şoricel. Cătălin Predoiu al PDL, Mihai Răzvan Ungureanu al FC şi încă Domnul/Doamna Nimeni dinspre PMP doar din vorbe sunt băgaţi în seamă, fiindcă electoral chiar nu contează. Mai ales în acest moment, când Crin Antonescu s-a repoziţionat politic. Gafa care i se pune în cârcă nu este decât glasul speranţei năruite a minorilor în cursa prezidenţială. Turul 2 pe care-l sperau a dispărut ca o nălucă ce şi era.

Ce rămâne în suspensie este, mai întâi, rezultatul pe care-l va lua PNL la alegerile europarlamentare. Va fi la 20%, lui Crin Antonescu nu i se va contesta şefia. Poate nici dacă nu va fi obţinut acel scor. În acest caz, toată strategia concurenţilor pentru „adevărata dreaptă” se va orienta preponderent pe subminarea autorităţii lui Antonescu în interiorul PNL. Ceea ce face şi PSD, temător că Antonescu poate va reuşi coagularea opoziţiei în ajunul prezidenţialelor. Va fi contestată şefia lui Antonescu? Doar PSD va avea de ce să se bucure, scutit de un concurent valabil la prezidenţiale. Ceilalţi n-au decât să se-ascundă în sedii, să se lamenteze pe internet şi-n gazete, urmărind marşul triumfal al PSD, aruncându-şi fiecare celuilalt în faţă acuzele că s-au lăsat mânaţi de orgolii stupide. Fără „gafa” lui Antonescu, prezidenţiabilul ar fi fost, lejer, doar al PSD.

Oricum, minorii „de dreapta” au toate şansele să dispară, încet-încet, fie prin fuziuni conjuncturale, fie prin traseism clasic. PNL şi PDL vor rămâne, dar vor fi exact ca opoziţia din primii ani ’90 faţă de FSN. Să vedem atunci a cui gafă o contabilizăm!

Situaţia lui Crin Antonescu este deosebit de ingrată şi fragilă, fără doar şi poate, însă cu o istorie anume.

În primul rând, a avut de gestionat un partid anatemizat de Traian Băsescu şi de corul robilor săi din PDL. L-a moştenit astfel de la Călin Popescu Tăriceanu. Înţelegerea parlamentară cu PSD pentru supravieţuirea guvernamentală în perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008 a fost urmată de tentativa de revenire la guvernare, PNL forţând nota, solicitând iarăşi poziţia de premier. Pare absurd, ţinând cont de rezultatele de la alegerile parlamentare, dar nu e. În cazul unei alianţe de guvernare, fără o poziţie solidă în cadrul guvernului, PNL ar fi riscat să fie înghiţit, pe bucăţi, de PDL, pe schema preconizată de Traian Băsescu încă din primăvara lui 2005, când propunea alegeri anticipate şi fuziunea PD – PNL.

În al doilea rând, eşuând în pretenţii, cum era şi previzibil, singura şansă a PNL era să se pregătească pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Cu Tăriceanu în frunte nu se mai putea, imaginea acestuia suferind daune considerabile, mai ales pe o retorică pătrunsă de o demagogie subtilă privind dezastrul ţării. Apropo, dacă dezastrul descris ar fi fost real, nu am fi avut voioşia electoralistă a întregului an 2009, cu ajutoare sociale cadenţate şi catrene cu oi pe izlazuri, ci direct jalea din 2010. Deci, cum Tăriceanu nu mai reprezenta o opţiune, aceasta s-a îndreptat către Crin Antonescu, un critic al unora din politicile lui Tăriceanu, un politician cu nerv şi verb caustic; numai bun să combată cu Traian Băsescu.

În al treilea rând, avem justificarea atitudinii faţă de politica lui Traian Băsescu de a concentra toată puterea în stat, fapt care a condus la o cvasi-alianţă cu PSD condus de Mircea Geoană. Strict din punct de vedere al realpolitick-ului, ea avea un rezon. În acelaşi timp, versatilitatea de care a dat dovadă PSD când a intrat la guvernare alături de PDL, în decembrie 2008, în loc să creeze atunci o majoritate PSD – PNL, ar fi trebuit să-i ridice anumite semne de întrebare lui Crin Antonescu. Dacă aceste semne n-au fost suficiente sau dacă s-a lăsat pe presupunerea că „vedem noi mâine” n-am cum şti, dar e loc de multe discuţii aici.

În al patrulea rând, alianţa cu PSD condus de Ponta era o urmare firească a realităţii de după alegerile prezidenţiale din 2009, când Traian Băsescu a reuşit să-şi confecţioneze o majoritate confortabilă prin „trădări” succesive. Actualul Ponta ar trebui să ştie că „vitejii” lui Gabriel Oprea au trădarea pe stindard şi totuşi chestia asta nu pare să-l sece la lingurică. Doar „trădearea” lui Antonescu.

Ceea ce i se poate reproşa lui Crin Antonescu nu este alianţa cu PSD sau PC, mai ales că majoritatea „căţeilor şi pisicilor” care se ţin de „adevărata dreaptă” au fost în concubinaje cu respectivele partide. Şi nu o dată, nu doar la guvernare, ci şi în ceea ce presa a numit „pegra clientelară transpartinică” de la toate nivelurile administraţiei statului. I se pot reproşa intempestivitatea cu care a consimţit la unele acţiuni politice ale USL (a se citi PSD), vehemenţa şi brutalitatea excesivă a unor discursuri şi apelative, precum şi indulgenţa cu care a asistat şi a consimţit, chiar dacă uneori tacit, intervenţii politice sau administrative dacă nu ilicite şi neconstituţionale până la capăt (vezi iureşul din iulie 2012, retractările şi replierile ulterioare), măcar contrare procedurilor şi uzanţelor unei democraţii efective.

Toate aceste îndreptăţite reproşuri reprezintă tot atâtea obstacole în calea acceptării lui Crin Antonescu ca potenţial prezidenţiabil al opoziţiei cât de cât normale; exclud din această formulă PPDD. Dar cum pe scena noastră politică n-am văzut serafimi cu ripide în mâini strigând „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, ci mai degrabă nişte nefârtaţi suduindu-se şi chelfănindu-se reciproc, ceea ce şi-au permis unii şi-au permis şi ceilalţi. Iar din această egalitate ofensatoare se poate ieşi ori printr-un imbecil război total – toţi devin combatanţi, toţi o mierlesc – ori printr-un chibzuit armistiţiu care măcar potenţează circumstanţe favorabile pentru toţi.

 

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s