Note de promenadă – Chestii alandala.

shadow-art-1Monica şi politica

Cel puţin într-o „anumită parte” a mediului comunicaţional sunt cunoscut ca susţinând că Monica Macovei este măcar inadecvată din punct de vedere al politicii într-un partid, dacă nu mai grav. Ştiu că inadecvarea – tradusă de cele mai multe ori ca toxicitate – este la modă să fie asociată „stângii”, celor „anti-europeni”, „anti-americani”, „duşmanilor viscerali ai statului de drept”, „ai proiectului Băsescu” etc. Cum nu sunt apăsat de preconcepţii faţă de teribilii noştri politicieni, şi nici îmbătat de gloriole privind vreo candidatură providenţială din partea-mi, îmi permit să pun ştampila inadecvării pe orice act politic consider că iese în decor de pe drumul firesc şi care vine din partea oricui. Una dintre întrebările pe mi le-am pus la adresa politicienilor noştri priveşte domeniul valorilor, principiilor şi procedurilor care descriu o politică înfăptuită în graniţele unei democraţii efective. Cu foarte rare excepţii şi niciodată – repet, niciodată – consecvent, politicianul autohton pare a fi un cabotin şi un ipocrit înnăscut. Iar Monica Macovei nu se abate de la această nefericită regulă, în ciuda ifoselor justiţiare şi principiale declamate când sentenţios, când patetic. În politică se intră preponderent prin intermediul apartenenţei la un partid politic şi mai rar, şi temporar, ca independent. Ministeriatul ei la Justiţie a fost mai degrabă unul tehnocratic decât independent, deoarece politic ea a fost mereu în siajul lui Traian Băsescu. Membru de partid devine în martie 2009, când este nominalizată candidat al PDL pentru alegerile europarlamentare din data de 7 iunie a aceluiaşi an. Problema Monicăi Macovei – şi a multor altora asemeni ei – este, se pare, aceea că în afara propriei opinii nu mai există nimic valabil. „Acum este o nouă realitate politică decât în momentul în care s-au făcut alegeri interne în partid… Deci vorbim despre o cu totul altă realitate, iar eu mă adresez acestei noi construii de dreapta care a anuat că face un proces de seleie a candidatului pentru alegerile prezideiale şi cer să fiu inclusă în acest proces de seleie.” Nici măcar democraţia simplă a majorităţii legitime nu are importanţă, nici măcar asumarea ca membru a statutului partidului din care face parte, deşi susţine mereu că „eu sunt cu legea şi principiile”. Statutul unui partid este lege şi pachet de principii. Nu-i mai satisfac ele aşteptările? Are libertatea de a părăsi partidul. Destabilizează partidul din interior? Acesta are dreptul legitim de a o exclude. Între timp, ceva s-a schimbat însă în România. Şi eu, ca şi voi, sunt nemuumită de oiunile de vot care ni s-au oferit. Oiunile de vot care ne sunt impuse de partide nu au fost testate în nicio bătălie electorală nională”, mai spune Monica Macovei anunţându-şi intrarea în cursa electorală pentru prezidenţiale, ca independent, dar încă membru PDL. Nici ea nu şi-a dat testul altfel decât pe o listă de partid. Şi am spus destabilizare, deoarece o contracandidatură a Monicăi Macovei dinspre aceeaşi formaţiune politică segmentează electoratul acesteia, dar o şi decredibilizează. Mai adaug apetitul Monicăi Macovei pentru sensibile mistificări. De la satisfacţia ce i se citea pe faţă când răstălmăcea vitreg, în Parlamentul European, luptele police interne sau anunţa milioane de voturi frauduloase la referendumul din 2012 şi până la arogarea înfiinţării DNA, deşi instituţia a apărut în 2002, ca PNA. De atâtea osanale înălţate de justiţiarii ei adjuncţi i se pare astăzi că e nici mai mult, nici mai puţin decât Mesia. Şi din calea unui politician înfăţoşându-se cu aura providenţialismului eu mă dau deoparte cu grăbire.

Antena 3 – ba-i aici, ba e pe prici

Ca şi condamnarea lui Adrian Năstase, condamnarea de către justiţie a lui Dan Voiculescu era previzibilă şi cuvenită în numele unei normalităţi de prea multe ori doar clamată. Din 1990 şi până de curând, la fel cum întrebarea adresată lui Ion Iliescu în 14 ianuarie 1990, Cine sunteţi, domnule Iliescu, şi ce aţi făcut în ultimii 5 ani?, a rămas fără răspuns, tot aşa şi întrebarea Cine sunteţi, domnilor magnaţi şi politicieni, şi cum aţi făcut atâţia bani în primii 2 ani?, tot fără răspuns a rămas. Ba nici nu s-a prea pus respectiva întrebare. Aşa că îmi pun şi eu una consecventă: De ce nu a început anchetarea spontan îmbogăţiţilor de tranziţie de acolo şi s-a ajuns la situaţii penibile şi târzii în care motivaţiile sentineţelor să conţină incriminări în afara probelor, suficiente încât să existe suspiciuni asupra componentei de dreptate a unei judecăţi? De exemplu, lipsa probelor directe ori indirecte şi respingerea raportului unor experţi independenţi (Năstase, Dosarul „Trofeul Calităţii”) sau evaluari atemporale de preţ, respingerea expertizei independente şi a contraprobelor (Voiculescu, Dosarul „ICA”). Asta nu înseamnă că respectivii ar fi nevinovaţi, ci că există o justificată circumspecţie asupra actului de justiţie, aceea că celeritatea întru condamnare a primat asupra unui proces fundamentat pe corectitudine şi meticulozitate procedurală. Şi acesta, dacă ne dorim normalitate, nu este deloc un fapt acceptabil. Chiar dacă-i detestăm pe justiţiabilii în cauză.

Dar de aici şi până la „Plimbarea Libertăţii” organizată sub semnul incitării publicului propriu de către servanţii Antenei 3, prin manipulări grosolane ale faptelor şi consecinţelor acestora este o cale foarte lungă. Văzând atâţia troglodiţi la un loc, ascultându-le mugetele mi-au venit instantaneu în minte manifestaţiile FSN-iste din finalul de decembrie 1989 şi din primele luni ale lui 1990. N-am putut face diferenţa între turma lipsită de discernământ de-atunci şi turma de acum, şi între Dan Iosif, Miron Mitrea şi N. S. Dumitru de-atunci şi între Mircea Badea, Adrian Ursu şi Mihai Gâdea de-acum.

Pentru că dintr-o chestie neserioasă nu poţi face nicicum o chestie serioasă – Antena 3 a plimbat Ursu, Mircea Badea a plecat la plimbare cu mintea şi lui Mihai Gâdea i s-a plimbat iarăşi limba prin gură. Nimic nou.

Despre funie în casa spânzuratului

O simpatică, în felul ei, militantă PDL, extrem de energică, dar şi extrem de superficială scrie astfel: La Cotroceni sunt feţe strâmbe şi rele, fără dinţi şi pline de ură, asemănătoare ălora care nu l-au vrut pe Ion Raţiu! Şi care l-au votat pe Iliescu…” Îi amintesc acestei Ioana D’Arc a PDL că printre liderii săi sunt încă mulţi dintre cei care nu l-au vrut pe Raţiu şi l-au susţinut cu zel, nu doar l-au votat pe Iliescu. Şi mai spune aşa: Gâzilor, nu ne enervaţi că vă batem rău! Deja exageraţi grav! Şi uitaţi că românul mai dă şi câte o scatoalcă zdravănă când i se deranjează liniştea în mod repetat…” Încerc să observ diferenţa dintre ea şi matracuca agresivă de la „plimbarea antenelor” şi nu sunt în stare.

Amicus Plato, sed magis amica veritas

images (2)Din spusele unui amic justificat supărat pe politicianul român: „Dacă faci parte dintr-un partid care a participat la USL, nu ai dreptul să faci mişto de cei care demonstrează acum împreuna cu Antena 3. Dacă partidul tău făcea parte şi acum din USL, aveai fix aceeaşi atitudine ca a lor.” (Articol complet aici)

În primul rând, USL nu a fost răul ab initio, ci a devenit astfel abia atunci când ajunsă la putere s-au fragmentat interesele şi şi-a dat masca jos. Un calup vârtos şi-a arogat dominaţia obraznică şi dispreţuitoare, iar o bucăţică din ea a respins într-un târziu complicitatea la aşa ceva. Şi astfel, în al doilea rând, acesta este un fapt care ne-ar determina să spunem că schimbarea este întotdeauna posibilă. Respingerea posibilităţii schimbării e motiv de depresie perpetuă, dar şi de reevaluare a unor opţiuni anterioare considerate a fi fost dezirabile. Dacă nimic şi nimeni nu se poate schimba, oare anterioarele opţiuni n-au fost ele autoamăgiri? Din punctul meu de vedere, imposibil este să vrei ca restul lumii să fie întru totul de acord cu tine, iar dacă nu este de acord cu tine, e imposibil ca supărându-te pe ea să găseşti răspunsul corect.

Fascinanta lume a prostiei – preluare de la Liviu Antonesei

Aceasta este o conversie presupus adevărată care s-a petrecut la linia de ajutor a Word Perfect. Operatorul a fost concediat după aceasta discie.
Operator: „Asistenţa cu clientul; cu ce vă pot ajuta?”
Client: „Da, păi, am probleme cu WordPerfect.”
Operator: „Ce fel de probleme?”
Client: „Păi, în timp ce scriam, dintr-o dată mi-au fugit cuvintele.”
Operator: „Au fugit?”
Client: „Da, au dispărut.”
Operator: „Acum ce vă apare pe
ecran?
Client: „Nimic.”
Operator: „Nimic?”
Client: „Este gol; nu accepta nimic din ce scriu.”
Operator: „Mai sunt
i pe WordPerfect, sau i iit din program?”
Client: „Cum să-mi dau seama?”
Operator: „Ved
i fereastra programului pe ecran?”
Client: „Ce-i aia fereastră?”
Operator: „Nu contează. Put
i să mci cursorul pe ecran?”
Client: „Păi nu exista nici un cursor: V-am zis, nu acceptă nimic din ce tastez.”
Operator: „Monitorul are un beculeţ care să va indice dacă e deschis?”
Client: „Ce e aia monitor?”
Operator: „Este chestia aia cu ecran care arată ca un televizor pe care vă arată ce scri
i. Are jos o lumină mică care să vă arate dacă este deschis?”
Client: „Nu
ştiu.”
Operator: „Atunci, uit
i-vă în spatele monitorului şi vedi unde duce cablul de alimentare. Îl puti vedea?”
Client: „Da, da, cred că da.”
Operator: „Perfect. Urmăr
i cablul şi vedi dacă este în priză.”
Client: „Da, este.”
Operator: „Când erați în spatele monitorului, ați văzut că acolo erau două cabluri în spate, nu doar unu?”
Client: „Nu.”
Operator: „P
ăi, sunt două. Vă rog să vă uiti din nou în spate şi să găsi cel de-al doilea cablu.”
Client: „L-am găsit.”
Operator: „Urm
i-l şi vedi dacă capătul celalalt este introdus corect în spatele computerului.”
Client: „Nu ajung.”
Operator: „Bine. Dar măcar put
i vedea dacă este introdus bine??”
Client: „Nu.”
Operator: „Chiar dacă încercați să vă aplecați mai mult tot nu ved
i?”
Client: „Nu văd nu pentru ca nu ajung la el, ci pentru că e întuneric.”
Operator: „Întuneric?”
Client: „Da, lumina din birou e stinsă
şi singura lumină pe care o am vine de pe ferestră, dar nu e de ajuns.”
Operator: „P
ăi, vă rog să deschidi lumina pentru câteva minute.”
Client: „Nu pot.”
Operator: „Nu put
i? De ce??”
Client: „Pentru c
ă e pană de curent.”
Operator: „Pană………. pană de curent?!?!
Aha, mda, bine, am î
eles acum care e problema. Mai avi cutia în care a venit computerul şi manualele de funionare??”
Client: „Da, le
ţin în dulap”
Operator: „Foarte bine. Lu
i-le, scoate-ţi computerul din priză, împacheti-l în cutie aşa cum era când l-i cumpărat. Apoi duci-l la magazinul de unde l-i luat.”
Client: „Chiar? Este chiar atât de grav?”
Operator: „Da, mă tem că da”
Client: „Bine, atunci. Ce să le spun?”
Operator: „Spun
i-le că sunti prea tâmpit pentru a avea un computer!

Reclame

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Note de promenadă – Chestii alandala.

  1. Pingback: Ciorbă cu spanac a la prezident | POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană

  2. Arghirescu zice:

    Interlopul Voiculescu a amânat prin tertipuri avocățești opt ani acest proces și l-ar fi amânat și după moartea lui. Aceasta numiți dumneavoastră celeritatea (nelogism avocățesc pentru a nu pricepe lumea ce vor să facă, așa fac infractorii) procesului? Mulțumesc pentru onestotatea dumneavoastră de român sadea!

    • Horia Pană zice:

      Celeritatea de care pomenesc se referă la judecarea recursului la Curtea de Apel, nu la întreg procesul. Fiind o informaţie binecunoscută, n-am mai specificat în ce fază a operat celeritatea.
      Eu mi-am exprimat o opinie critică faţă de respingerea tutror martorilor şi tuturor probelor înaintate de avocaţi şi nu faţă de vinovăţia sau nevinovăţia fostului inculpat şi actualului condamnat. Adică, faţă de o necuvenită pripeală procedurală.

      Nu prea înţeleg ce are de-a face calitatea de „român sadea” pe care aş avea-o cu exprimarea unei păreri, care părere este acceptată de unii jurişti cu care am discutat şi care nu fac parte din alaiul lui Ponta sau Voiculescu. Chiar din contra. Să fie cumva „românul sadea” ceva ruşinos, reprobabil? Sarcasmul dumneavoastră se apropie periculos de jignire şi, în acest caz, schimbăm urgent foaia. O lămurire din partea dumneavoastră ar fi, cred eu, necesară.

  3. iogabriel zice:

    pertinente…iertati

  4. iogabriel zice:

    Se dovedeste ca I L Caragiale a avut o perceptie foarte buna despre cauzele coruptiei din Romania.
    Justiția ?… Judecătorii de pace și membrii tribunalelor de primă instanță, afară de prezidenți, sînt amovibili, ca și agenții și funcționarii ordinari.
    În justiție, poporul n’are încredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu și prestigiu; și între această justiție fără prestigiu și poporul sceptic, se resfață formidabila și excesiv numeroasa clasă a avocaților – cea mai prosperă în Romînia după a arendașilor mari. Avocații constituiesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a bărbaților de Stat.
    Așa se recrutează oligarchia care stăpînește țara romînească. Nu este o oligarchie măcar statornică, de tradiție istorică, de bravură, de obligațiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nemereală, prin loterie, prin aventură. Îndrăzneală multă, lipsă de orce scrupuluri, renunțare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebue, și puțintel noroc – și cariera strălucită e gata.
    Preluat de aici :
    http://decantare.wordpress.com/2014/01/25/caragiale-si-analiza-politica/
    Va multumim si dumneavoastra pentru articolele pertinete si fara partinire !

    • Horia Pană zice:

      E un punct de vedere care acoperă câteva idei ce pot fi argumentate:
      1. Sistemul judiciar face legea, nu o aplică echitabil.
      2. Sistemul judiciar este format din judecători (puterea judecătorească, privită constituţional, putere în stat), procurori (intervenţia judiciară pe interesele statului) şi avocaţii (apărătorii clienţilor). Dacă judecătorii şi procurorii se află pe poziţii de egalitate şi echivalenţă, atunci separaţia puterilor în stat, precum şi principiul că judecătorii sunt singurii abilitaţi să decidă asupra dreptăţii este contaminată….
      3,4,…. Toate relele decurg de aici, pentru că acolo unde dreptatea se negociază, ea îşi dă obştescul sfârşit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s