Criza prezidenţială românească şi deranjanta democraţie (3)

PresedinteleCriza prezidenţială românească şi deranjanta democraţie (1)

Criza prezidenţială românească şi deranjanta democraţie (2)

În episodul precedent (şi aproape uitat) rămăsesem dator cu abordarea stilului „pontifex maximus” al preşedintelui, şi anume cu rolul religios pe care îl ia.

3. Liderul „religios”

Bineînţeles că acest rol nu trebuie luat ad litteram, ci mai degrabă raportându-ne la încărcătura simbolicăpe care o capătă preşedintele în mentalul suporterilor săi: al Salvatorului, al Eroului Veşnic Învingător, al Vestitorului unei Epoci de Aur, al Sfântului Gheorghe luptându-se cu Balaurul, al Unificatorului într-un Destin Colectiv. Putem descoperi şi alte faţete ale mitizării politice a liderului, dar pe acestea, momentan, le consider suficiente.

O pură întâmplare (numită internet) a făcut să aflu de şi apoi să dau peste o carte scrisă în 1907: Din Psichologia Poporului Român, de Dumitru Drăghicescu1. M-a cucerit critica relaxată pe care o face autorul unor mentalităţi şi comportamente. De data asta mă opresc asupra capitolului care se referă la religie şi cultură.

Şi spune Dumitru Drăghicescu: „Partea intelectuală superioară, metafizica creştinismului n-a fost nicicând înţeleasă, pătrunsă şi simţită de români. Pentru cine ştie să observe cu luare aminte, desfăşurarea vieţii religioase, mai ales a ţăranului român, lipsa fondului mistic este de la început izbitoare. Ceea ce este de temelie în practica sa religioasă este cultul, ritualul, adică împlinirea tuturor formelor şi formulelor. Luaţi oricare act temeinic din viaţa religioasă a săteanului, fie el actul botezului, cununiei, al împărtăşirii etc. Niciodată mintea lui nu va fi chinuită de întrebări asupra rostului acestor acte. În schimb, însă, el va observa şi va îndeplini cu o adevărată sfinţenie toate micile gesturi, obiceiuri şi practici, care trebuie să se îndeplinească în asemene împrejurări… Românii sunt dintre toate naţiunile creştine de orice rit, poporul cel mai ateu, cel mai sceptic, cel mai puţin credincios.”2Cel mai probabil de aici vine superficialitatea faţă de asumarea valorilor, deşi sunt clamate cu fiecare ocazie; ele sunt de fapt forme şi formule ritualice. De aici probabil şi formalismul spovedaniei care încheie şi descheie un şir nenumărat de păcate, repetitiv şi fără a le opri sau reduce cumva.

Şi spune Dumitru Drăghicescu în continuare: „Credinţa în nemurirea sufletului atâta de mult a muncit mintea românilor din toţi timpii, încât se pare că întreaga lor viaţă pământească n-a fost şi nu este decât o pregătire, o introducere la viaţa viitoare… Lumea cealaltă, pe care concepţia nemuririi sufletului o îngăduie săteanului român, se modelează întocmai după lumea aceasta… Închipuirea românului a văzut întotdeauna în Dumnezeu sau în Isus Cristos un voievod oarecare, un boier divănit sau un ispravnic, de la bunul plac al căruia atârnă soarta procesului vieţii lui de aici şi din ceruri. În minte lui, acest voievod ceresc stă în capul unei adevărate ierarhii de sfinţi şi îngeri, mijlocitori interesaţi între el şi Dumnezeu… Toată truda lui a fost, întotdeauna, să tragă în partea sa pe aceşti sfinţi.”3

Aşa cum în Dumnezeu, în Iisus şi în sfinţi a văzut voievozi şi ispravnici, tot aşa probabil că s-a produs şi sacralizarea acestora din urmă, încărcându-i cu atribute excepţionale, printr-un transfer care nivelează ce-i al Cezarului cu ce-i al lui Dumnezeu. Ce mi-e unsul lui Dumnezeu şi unsul Poporului în acest caz? Preşedintele devine astfel Alesul, ca primus inter pares4, cea mai veche metodă de deghizare a unei autocraţii. Că această autocraţie reprezintă mai degrabă o tentaţie decât o stare de fapt este oarecum o situaţie accidentală; mai ales într-o democraţie vulnerabilă.

1Dumitru Drăghicescu, Din Psichologia Poporului Român, Librăria Leon Alcalay, Bucureşti, 1907; (format PDF)

2Op.cit. pag. 359

3Idem, pp. 369; 372-373

4Mă refer la situaţia preşedintelui şi nu la accepţiunea dată premierului, în special în Commonwealth.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s