Împletituri politice – pe faţă şi pe dos

Knitting_250.250Ca pupăza sau ca guguştiucul?1

Au trecut 5 zile de la publicarea OUG 55/2014 în Monitorul Oficial şi aleşii locali parcă nu se prea bulucesc să migreze spre zone mai calde, adică spre partidele care gestionează haznaua2 guvernamentală, de unde le-ar veni cică periusia (bogăţia) cu care să-şi oblojească rănile edilitare; cum pretind unii dintre ei, confruntaţi de jurnalişti. Nu ştiu dacă are vreo semnificaţie pentru dumnealor avertismentul din articolul lui Sorin Ioniţă privind o eroare conţinută în ordonanţa de urgenţă – un raţionament mai degrabă teoretic şi, cred eu, inaccesibil şi chiar enigmatic pentru marea lor majoritate. Îmi pare mult mai plauzibilă explicaţia că aleşii locali au învăţat, în cele din urmă, să sufle şi în iaurt când vine vorba de promisiuni de alocări şi subvenţii, oricare ar fi guvernul care le lansează şi partidul care îi momeşte. Legătura lor este mult mai strânsă cu cei care deţin controlul consiliilor judeţene – adevărata lor sursă de investiţii sau reparaţii. Iar în judeţele unde acest control este deţinut de un anumit partid politic, cam într-acolo au bătut şi voturile din localităţile componente. Şi cum alocările bugetare către judeţe ţin cont de mărimea populaţie şi gradul lor de dezvoltare (vezi harta 1, harta2), oricât se bate monedă pe criteriile partizane (problema apare atunci când risipa şi delapidarea sunt tolerate), o restricţionare a lor ar putea crea un efect de bumerang. Din acest punct de vedere, mare iureş nu cred să se-arate. Prin urmare, oricât le-am contesta aleşilor locali capacitatea intelectuală, ei sunt conştienţi de sistemul căruia îi aparţin şi de felul cum funcţionează el în campaniile electorale: li se promite dezvoltare la standarde occidentale, li se alocă cât să înceapă ceva, cât de cât vizibil, şi apoi rămân agăţaţi de nişte „ruine” proaspete sau „realizări” nefuncţionale, cocârjaţi de debite bancare şi ameninţaţi de anchete pentru irosirea banului public. Ar fi prima dată când li s-ar întâmpla aşa ceva? E plină ţara de astfel de „investiţii”, de astfel de belele. Nu trec cu vederea tunuleţele mărginaşe, dar ele se fac oricum, fie că vin sau nu bani de la Fratele cel Mare.

Despre impactul asupra normelor şi procedurilor dintr-o democraţie ce se vrea funcţională, asupra stabilităţii sistemului politic s-au tot pronunţat atât avizaţii, cât şi neavizaţii. Suspendarea efectelor unei legi, pe motiv că ea creează nedreptate, pentru ca după 45 de zile ea să devină iarăşi dreaptă este o imbecilitate argumentativă, dar care are în spate o abjecţie, o făţarnicie pentru privilegii electorale partizane, ca şi pentru un control politic până în interstiţiile instituţionale ale societăţii. Contrareacţia la acest abuz de putere s-a dovedit extrem de anemică şi îi găsesc explicaţia în două trăsături ale politicii româneşti actuale: tentaţia de a folosi precedentele vicioase în folos propriu, la vremea cuvenită; şi substanţiala incultură politică a celor ce-şi arogă postura de politicieni.

Suspendarea – solicitări, scandalizări şi simulări

Observ un model al creării de teme ce se vor listate pe o aşa-zisă agendă publică în momente dificile pentru un politician sau pentru un partid. Metodă practicată de mai toţi liderii politici, încă de pe vremea „ultimului pe lista lui decembrie”, Ion Iliescu, cel cu teroriştii lui Ceauşescu, cu ungurii care ne iau Ardealul la ghiveci, cu burjuii şi moşierii care vor să ne dejghine dezvoltarea multilaterală, cu legionarii care fluturau steagul verde – al profetului Mahomed, cum altfel – şi alte bazaconii de-astea. Aşa a procedat şi Traian Băsescu, ori de câte ori ceva nu mergea uns, cum era prognosticat sau trebuia cocoloşită câte-o gugumănie sau câte-un matrapazlâc. La fel procedează acum Călin Popescu Tăriceanu, solicitând iniţierea procedurilor de suspendare a lui Traian Băsescu pe bandă rulantă. Mai întâi în 21 august a.c., după ce se anunţă riscul intrării în recesiune a economiei ţării, în ciuda marilor succese trâmbiţate de Guvernul Ponta. Apoi reia iniţiativa în 5 septembrie, după şarlatania cu ordonanţa de a întrerupe temporar legea statutului aleşilor locali. Poate mi se pare mie, dar prea sunt legate de unele agitări ale societăţii.

Să zicem că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu nu este o fumigenă, cum purced la eschive şi fandări oarecum sfielnice alde Blaga sau Johannis; probabil că şi ei l-ar vrea un pic suspendat, dar nu le vine la mână s-o spună răspicat, că, deh!, celălalt electorat pe care se bazează e cam năbădăios când cineva se-atinge de Băsescu. Care ar putea fi consecinţele?

1. Pentru Victor Ponta, o suspendare a lui Traian Băsescu nu i-ar aduce nici un avantaj electoral suplimentar. Din contră, i-ar mai mânca ceva din procentele reale, care procente nu justifică în nici un caz pretinsa serenitate alături de o pungă de popcorn. Intrarea lui Traian Băsescu într-o campanie electorală totală i-ar potenţa oarecum discursul politic anti-sistemul personificat de acesta, dar în acelaşi timp ar trebui să se lupte cu un non-candidat, lăsându-i astfel, într-o anumită măsură, un culoar favorabil lui Johannis.

2. Pentru Klaus Johannis, o suspendare a lui Traian Băsescu îl obligă măcar la o poziţionare pe care a tot escamotat-o. Anume, explicaţia privind justificărea suspendării din 2012, pe care a susţinut-o, iar acum explicaţia pentru care suspendarea nu se mai justifică. Traian Băsescu nu s-a schimbat o iotă de atunci şi până acum, ba din contră, implicarea sa partizană pro-PMP şi Elena Udrea este parcă mai vehementă decât faţă de partidul de la care şi-a luat adio, PDL. Cum am spus mai sus, o confruntare directă între Ponta şi Băsescu l-ar avantaja oarecum, deoarece se schimbă ţinta principală a atacurilor, până acum vizându-l dinspre mai toate taberele. Dar este foarte posibil ca o parte din procentele nucleului dur al PDL să se ducă spre Elena Udrea şi Monica Macovei, situaţie care i-ar şubrezi semnificativ şansele de a intra în turul 2.

3. Ceilaţi contracandidaţi, Tăriceanu, Udrea, Macovei nu au motive, cel puţin în condiţiile date, să presupună că vor intra în turul 2 al prezidenţialelor. Ceea ce pot spera, la maxim, este un procentaj de peste 10 %.

În opinia mea, suspendarea lui Traian Băsescu, conform calendarului Tăriceanu, va avea două efecte majore: (1) o creştere a participării la vot, al cărei efect e greu de prezis, şi anume câte voturi vor intra astfel în contul lui Ponta sau câte în al lui Johannis; (2) o exacerbare a agresivităţii în discursul electoral.

Addenda

Fără nici o legătură cu o eventuală suspendare a lui Traian Băsescu, mai avem de-a face cu o situaţie posibilă şi care va tulbura campania pentru alegerile prezidenţiale: cea în care Klaus Johannis va pierde procesul cu ANI privind situaţia de incompatibilitate. Unde se vor duce voturile ACL? Este marea şansă a Monicăi Macovei, zic eu, de a intra în turul 2. Şi dacă mai punem la socoteală şi băsădita3(!) suspendare, situaţie în care poziţia Monicăi Macovei, de neutralitate faţă de vehemenţa pro sau anti-Băsescu dovedeşte inteligenţă, e posibilă o surpriză de proporţii.

1Pupăza migrează, guguştiucul nu.

2Sensul orginal al cuvântului hazna (din limba turcă) este acela de tezaur, trezorerie, vistierie. Dar nici celălalt sens, particularizat doar în limba română (cloacă, rezervor de dejecţii) nu poate fi complet scos din context. Vezi http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/12/13/hazna-si-rahat-cand-romana-confirma-elucubratiile-lui-freud/

3A băsădi – a discuta (regionalism)

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s