Crâmpeie dintr-un iarmaroc

fun-fairVotanţi creduli ca-n Bucureşti…

Spune un sondaj Avangarde că 55% dintre bucureşteni ar vota cu Ponta şi 45% cu Johannis. Deşi nu am încredere în marfa oferită de Marius Pieleanu exact câtă încredere nu are dumnealui în el însuşi, într-o confruntare didactică faţă în faţă cu proprii săi studenţi, datele de mai sus sunt confirmate şi în discuţiile pe care le am cu purtătorii de plăsuţe cu care mă mai opresc, după ce fac piaţa, la o bere. Sunt într-o mare măsură siderat de faptul că după 25 de ani de promisiuni deşarte, grosul alegătorilor noştri se mai bucură şi azi de zaharicalele ce se preling de pe buzele politicienilor. În 2009, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, varianta Băsescu – Geoană întrunea 53% vs. 47%. Tot pe-acolo, tot făgăduieli dulcege până la îngreţoşare. Extraordinar mai este potenţialul de a îngurgita cu nesaţ baliverne, colosale şi disponibilitatăţile de raliere şi militantism la umbra mistificărilor înzorzonate.

Mă simt adeseori deranjat când i se atribuie electoratului (când nu poporului în ansamblu) statutul prostiei. Acum însă vorbim de o majoritate care are o anumită intenţie de vot, intenţie pe care restul o condamnă. Cum nimeni nu poate afirma neîndoielnic că vorbim de alt electorat decât cel care în 2004 şi 2009 a votat cu Băsescu şi care face mereu diferenţa dincolo de bazinele electorale înregimentate partizan, mă întreb: Se prosteşte el ocazional sau e prost făcut grămadă dintotdeauna?

În alte ocazii, se afirmă despre electoratul incriminat că nu este prost pur şi simplu, ci îndobitocit. Altfel spus, el este înrobit cu bună ştiinţă prin intermediul unor tehnici şi mecanisme ale mistificării şi manipulării. Dar în acest caz, prin ce se deosebesc principalii candidaţi, de-a lungul vremii, dacă nu prin gradul de acurateţe şi talent cu care folosesc respectivele tehnici şi mecanisme ale amăgirii? Se acuză sistemul de educaţie că nu conţine în programa de învăţământ noţiunile şi conceptele ce privesc valorile, principiile şi procedurile definitorii pentru o democraţie funcţională, pentru un sistem politic coerent. Însă rareori sesisez o preocupare reală asupra acestui aspect pedagogic.

M-aş fi aşteptat, pe de altă parte, încă de pe vremea înfiinţării Alianţie Civice şi a sforăitoarelor sale declaraţii de intenţii şi misiune, urmată de spuzeala care a umflat organizaţional societatea civilă, ca după 25 de ani să pot purta, cu o persoană cât de cât şcolită şi neancrasată în nostalgii ale împlinirii într-o moleşită servitute, o discuţie cu sens pentru amândoi despre democraţia aia funcţională care mi-a devenit aproape obsesie. Muncă de Sisif, nu alta. Băbătia de Alianţa Civică a reuşit să înfiinţeze Memorialul Sighet – foarte bine – lăsând educaţia civică la discreţia prozeliţilor şi vulgarizatorilor de partid şi de stat ascunşi în ong-uri, plăsmuite parcă special pentru căpătuirea liderilor şi ameţirea voluntarilor.

Ne mai întrebăm atunci de ce incultura cetăţeanului român este în halul ăsta de precară, de ce pendulează acesta de-a lungul fatidicei axe „stânga – dreapta” cu nonşalanţa pe care ţi-o dă numai crasa ignoranţă, de ce simţul critic dispare imediat după lansarea obştescului „dă-i în mă-sa, că-s toţi la fel!”, de ce valoarea este tradusă doar în bani, iar principiul este tradus prin privilegiul prompt şi personal.

O altă curiozitate ce o remarc la cetăţeanul român semi-educat este fie mândria şubredei sale educaţii, fie refuzul supărat, ba chiar brutal, la tentativa de a-i destupa mintea; pe care o are, de aceea nu-i spun prost, dar e lenevită rău de tot. M-am întrebat deseori de unde acest refuz. Dintr-o jenă a necunoaşterii care i-ar afecta importanţa ce şi-o dă sieşi şi tovarăşilor de mici şi bere sau dintr-o grosolănie atavică? Greu de răspuns când educaţia instituţionalizată se rezumă, în mare parte, la bifarea unor activităţi legiferate şi la raportarea unor statistici, ambele într-un lamento repetitiv, an de an, generaţie după generaţie.

CredintaFull de surlaşi cu popi în coadă

Relaţia dintre Stat şi Biserică a stat mereu sub semnul politicii. Dacă în vremea domnitorilor medievali aveam de-a face cu concepţia providenţialistă care se baza pe ideea că tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă prin voia lui Dumnezeu, iar domnitorii obţineau „voia” lui Dumnezeu prin intermediul preoţimii cărora, pentru bunăvoinţă, le ctitoreau biserici, mânăstiri şi-i împroprietăreau, odată cu asumarea modernizării României pe model apusean rolul Bisericii în treburile Statului se diminuează treptat. Mai întâi, secularizarea averilor mânăstireşti aflate sub influenţă şi control grecesc, salarizarea preoţimii, înalţii prelaţi devin membri de drept ai parlamentului, control al Statului asupra înfiinţării şi desfiinţării învăţământului confesional. Apoi, odată cu instaurarea regimului comunist, Biserica devine instituţie tolerată şi atât. După decembrie 1989, mai degrabă ca instrument de afişare a rupturii clare de trecutul comunist – alte elemente fiind ascunse în pâclă, pentru a prezerva loialităţi din vechiul regim – am înregistrat o explozie bisericească fără precedent (soboruri de preoţi slujind prin toţi coclaurii, „incubatoare” de biserici, reîmproprietăriri, scutiri de taxe şi impozite etc.). Drept răsplată, cinul bisericesc s-a angajat – chiar dacă susţine contrariul prin declaraţii de neimplicare – în campanii de promovare electorală a celor iute dispuşi să dezlege punga publică către ortodoxa cutie a „milei”. Interesul poartă… potcapul. Nu-l pomeneau popii şi pe Ceauşescu în mai toate liturghiile?

Ctitoriile bisericeşti şi mânăstireşti medievale s-au reactivat după 1989 şi operează şi acum. Ba mai mult, şi politicienii, şi clerul o cam pun de colivă cu Constituţia şi sugerează constant dubioşenia candidaţilor politici ai altor confesiuni creştine. În numele majorităţii ortodoxe. Curată democraţie, curat creştinism, nu alta!

Nu simt vreo încercare de iconoclasm sau de împotrivire la construcţia de biserici. Mi se pare însă o imensă trufie să confunzi Biserica cu bisericile, un ansamblu de norme şi practici morale cu ritualuri şi cutume care n-au nimic de-a face cu parimia hristică, ci doar cu vanităţile şi cupiditatea unei tagme de misiţi ai credinţei. Excepţiile există, fără îndoială, dar se pierd prin sumedenia de neguţători din temple. Pentru ce smerenie s-a sacrificat Iisus, dacă urmaşii lui pământeni se învelesc în aur şi pietre preţioase şi-şi spun Prea Fericiţi, mereu cu mâna-n buzunarele „mieilor” pe care-i păstoresc? Cum mai seamănă vlădicile astea cu politicienii! Nu degeaba se-nfrăţesc de cum e rost de ceva căpătuială.

Mai nou pentru un candidat la prezidenţiale, dar o mai veche preocupare a „satanelor” seculariste, Monica Macovei a introdus în mesajul ei electoral renunţarea la orele de religie din şcoli şi înlocuirea cu orele de studiere a istoriei religiei/religiilor. Prima este o catehizare mascată în educaţie etică, cealaltă este cultură generală pur şi simplu. Evident, muhaielele bigote au sărit ca arse pe rug: Vai, se duce pe Apa Dracului morala noastră tradiţională! Dar nu se uită deloc la cum mai transpiră poporul nostru amoralitate şi imoralitate prin toţi porii, după 655 de ani de organizare bisericească şi 142 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române. Dar facem nişte nunţi, botezuri, tăieri de moţ, ruperi de turtă şi parastase dansante de plâng în pumni de invidie toţi creştinii „strâmbi”.

Nu, în şcoli, la acest moment, nu se face educaţie moral-creştină, ci se recoltează contribuabili la ritualurile de justificare a existenţei unei preoţimi ce şi-a pierdut demult menirea creştinească.

Reclame

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Crâmpeie dintr-un iarmaroc

  1. Jan Valjean zice:

    Nu cred deloc in sondajele lui Marius Pieleanu ci mai degraba in tendinta tot mai pronuntata a romanilor spre pomeni si pupatului de moaste a celor indobitociti,ca nici macar habotnici nu pot fi numiti.In prezent BOR duce o campanie agresiva de tip comercial prin constructia la nesfarsit de manastiri cu spatii de cazare si biserici-a se vedea cazul cu biserica ce se vrea a fi construita pe platoul Bucegi-unde abunda in turisti si de unde popii-ciocli imbracati in vesminte negre la vazul carora copiii mici intarca vor sa alunge spiritele preotilor si a inchinatorilor daci ai lui Zamolxe pentru a se imbuiba ei pana crapa de lacomie.

  2. cUM SE ZICE, TE-AI INCARCAT DE dOAMNE-AJUTA….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s