Aşteptându-l pe Godot?!

Waiting_for_Godot_set_Theatre_Royal_Haymarket_2009Vladimir: Frumoasă seară.
Estragon: De neuitat.
Vladimir: Şi încă nu s-a sfîrşit.
Estragon: S-ar zice că nu.
Vladimir: Abia începe.
Estragon: E teribil.
Vladimir: Te-ai crede la spectacol.
Estragon: La circ.
Vladimir: La music-hall.
Estragon: La circ.

(Nu e nici pe departe o adaptare a piesei lui Samuel Beckett la confruntarea electorală dintre ultimii doi candidaţi la prezidenţiale, ci adaptarea impresiei pe care mi-a lăsat-o mie rememorarea ei şi de care m-am folosit ca atare.)

Am urmărit cele două runde, numite cu indulgenţă dezbaterile dintre Klaus Johannis şi Victor Ponta, la Realitatea TV şi B1 TV, de două ori; în direct şi în reluare. Şi asta nu pentru că ar fi mustit de seva interesantului, ci pentru că la prima vizionare am avut, ca mulţi alţii, reacţii uşor umorale pe care am vrut să le şterg după a doua. Nu ştiu dacă am reuşit întru totul, dar, oricum, i-am urmărit pe cei doi ceva mai aşezat. Intenţionasem să scriu imediat după aceea opiniile mele, cum îmi fac adesea iluzii că ar şi interesa pe cineva, dar m-am oprit la timp ca să mă feresc de potopul de comentarii despre ce şi cum au fost cele două dezbateri moderate, despre prestaţiile celor doi preopinenţi, despre cum ar fi trebuit să fie dacă respectivii comentatori ar fi fost în locul competitorilor, al consultanţilor acestora sau al moderatorilor. Totul într-o cacofonie răvăşitoare.

Să zicem că la „copacul cu dileme” – scenografie – ajung Estragon şi Vladimir. Primului să-i zicem că e tipul inert, „omul pietrei”, aşezat, chibzuit, dincolo de timp. Cel de-a doilea este agitat, plin de ifosele propriilor impresii despre sine şi lume, alert şi turbulent, actual. Amândoi însă îl aşteaptă pe necunoscutul Godot, de care au auzit şi şi-au închipuit lucruri, fiecare dintre ei aşteptându-se ca Godot, prin apariţia sa premonitorie să rezolve o dilemă, oricare ar fi ea sau ele, dilemele care înmuguresc una din alta. Chiar dacă ea, dilema, nu a fost pusă sau a fost pusă execrabil. Cam aşa şi cu modalitatea în care domnii Johannis şi Ponta văd şi prezic aparţia „preşedintelui”, un altfel de Godot, să zicem.

Pentru că prea mulţi experţi şi-au zidit deja părerile – că ce tare a fost ăla, că ce slab a fost celălalt – eu o să încerc să mă plimb un pic pe pielea sferei ,sferă care, cum spunea Nichita Stănescu, este cel mai mult trup învelit cu cea mai strâmtă piele cu putinţă”1

Nu mă interesează absolut deloc dacă Johannis sau Ponta au punctat la impresie artistică. Rolul de preşedinte nu este atribuibil unui actor, deşi ştiinţa politică îl consideră un actor. Poate un actant ar fi termenul cel mai fericit. Nu doresc însă a fi prea preţios, cu toate că multe nefericiri se datorează proastei înţelegeri a termenilor şi conceptelor cu care lucrează, deopotrivă, o dictatură şi o democraţie. De aici şi uşurătatea cu care, deopotrivă, persoane docte şi imbecile le utilizează cu emfaza specialistului. La unii remarc ticăloşia interesului mercantil, la alţii superficialitatea siguranţei de sine a prostului sadea (aidoma habotnicilor), care niciodată nu are altceva decât convingeri imuabile.

Foarte puţini – eu nu m-am numărat printre ei în primă instanţă – au remarcat diferenţa esenţială între candidaţi: coerenţa unui altfel sincer versus coerenţa unui altfel simulat. Cel dintâi structural tern la prima impresie artistică, aşa cum este cotidianul, normalul, iar cel de-al doilea vrând să pară ceea ce nu poate fi, structural, dar insistând să configureze o altă normalitate cotidianului. Nu este neapărat minciună, ci crearea unui mediu confortabil propriei impresii despre sine, în rol, această impresie trebuind, cu necesitate, percepută de public ca o realitate alternativă, un „matrix”; nu tu responsabilitate, nu tu opţiune alternativă, ci locuirea de unde „a fugit toata durerea, întristarea şi suspinarea”, un Eden al acceptării fără semnul întebării strecurat cumva, deranjant.

Avem de-a face cu o dihotomie pervertită între Bine şi Rău şi cu consecinţele acesteia. Nu a fost manufacturată azi, ci în anii 1990, reşapată şi restaurată conform intereselor unui sistem ancrasat. Într-o democraţie, nu sistemul instituţional pune bazele sistemului politic, ci sistemul politic întemeiază sistemul instituţional. Şi dacă sistemul politic este pervertit, aşa arată orice act şi operă ce iese din laboratoarele sale, o perversitate drapată în zeiţă sau mironosiţă.

Eu aşa am înţeles, în cele din urmă, sensul celor întâmplate în aşa-zisele dezbateri electorale: Ce vrem ca societate? O nouă emanaţie dintr-un flacon care ţine închis un djinn predispus la făţarnicie şi costisitor prin consecinţele unorvremelnice faceri de bine sau o zidire cu temelie? Una poate fi extrem de atractivă prin culori şi mişcări senzuale „din buric”, alta prevesteşte sudoare şi febră musculară. Una promite Marele Premiu la 6/49 într-o joi sau într-o duminică, cealaltă avertizează că mai există luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă, când nevoile vieţii nu se suspendă.

Toţi aşteptăm, de 25 de ani deja, minunea pogorâtă de vreun duh sfânt. Nimeni însă nu se uită înăuntrul său, unde, lucru curios pentru mulţi, zac minuni uitate în praf.

Estragon: Sunt obosit. Să plecăm.
Vladimir: Nu se poate.
Estragon: De ce?
Vladimir: Îl aşteptăm pe Godot.
Estragon: Adevărat. Atunci ce facem?
Vladimir: Nu e nimic de făcut.

1Nichita Stănescu, 11 elegii, Elegia întâia, Ed. Tineretului, 1966

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Aşteptându-l pe Godot?!

  1. Jan Valjean zice:

    Poate ca este momentul reintoarcerii la cultura si munca serioasa,doar asa va fi construita o Romanie a lucrului bine facut.

  2. Daniela zice:

    Am trecut, pe nesimțite, de la Caragiale la Beckett! E drept că pe vremea comuniștilor se puteau scrie lucrări de diploma de genul „Critica antiburgheză în teatrul absurdului” (cum am scris eu) și să fie numai titlul de ele! Că altfel nu se putea și să te exprimi liber și să fii și în ton cu stăpânirea. Acest articol mă face să reflectez asupra conținutului acelei lucrări eminanente apolitice (ca orientare)… de parcă a fi…apolitic ar fi o orientare! Vorbeam eu acolo de un joc de oglinzi…Godot ar fi o oglindă…o absență-prezență…Nu mai intru în detalii. Ceva mă face să mă gândesc că titlul acela nu era chiar de doi bani. Am trecut prin anii în care aproape totul ne trimitea la Caragiale! Acum ceea ce se petrece în politică ne trimite la teatrul absurdului!

    Unii socioligi (nu dau nume) vorbesc despre formele fără fond. ( Ceea ce ne trimite cu gândul la realitățile semnalate de Caragiale?) Vorbesc despre fenomenul de perplexitate instituțională! Un sistem politic pervertit – cum spuneați -întemeiază sistemul institutional pervers…în care se remaniază dar nu se schimbă mai nimic,se cârpește pe ici pe colo ca să semene, se adaptează din mers, după ureche,avem forme fără fond, politica este a lui „mușcă și fugi” sau scapă cine poate…? Schimbările …care nu sunt de fond, care nu au o bază solidă, care sunt populiste…nu rezistă. Structurile astfel obținute nu rezistă decât la primul val de noutate…nu se mai pot adapta…și la al doilea sau al treilea val…devin perplexe! (Așa susțin unii sociologi!) Pe de altă parte…într-o societate în care se lăfăie aceste forme fără fond (ceea ce ne duce cu gândul la critica întreprinsă de Caragiale) și în care nu avem catindați …viabili…într-o astfel de societate…mijesc… din nou…tendințele de extremă dreapta…cum s-a mai întâmplat?! Și atunci , de ce să ne mai mirăm că noii legionari compun Acatistul …martirului Zelea -Codreanu (rugăciune legionară) care este împrăștiat pe la mânăstiri dar nu numai! Ce să ne mai mirăm că unele figuri de extremă – dreapta de atunci sunt astăzi reabilitate de către membri ai unor elite ale intelectualității…iar unii membri ai acestor elite apar ca semnatari ai unei variante noi de constituție (despre care eu personal nu știu prea multe încă!). Oare pe ce teren, în ce context istoric favorizant apare și se relansează extrema dreaptă?

    • Horia Pană zice:

      Frumos comentariu şi îţi mulţumesc pentru asta!

      Dacă luăm sensul original al politicii, nu există nimic apolitic în cetate, ci doar în afara ei şi în singurătatea ascezei despre care nimeni nu şte nimic. Cum ascetul intră în contact cu celălalt, semen de-al său, cum politica se iţeşte iarăşi, precum la întâlnirea dintre Daniil Sihastrul şi Ştefan cel Mare.
      Beckett n-a răspuns niciodată întrebării despre tâlcul acuns în piesa sa de teatru. Ne-a lăsat astfel libertatea de a ne folosi mintea în totală libertate.

      Nu doar sociologii, ci mulţi alţi analişti şi comentatori, din varii domenii de specialitate fac trimitere la teoria lui Maiorescu, a formelor fără fond, extrăgând-o din zona literaturii şi adaptând-o altor sfere ale societăţii (Dobrogeanu-Gherea). Şi mai mult decât atât, a venit şi Lovinescu cu răsturnarea respectivei teorii în cea a fondului fără forme, la rândul ei adaptată altor sfere societale (Ştefan Zeletin).

      Nu doar ideile de extremă-dreaptă mijesc în „societăţile perplexe”. Populismul a apărut ca mişcare politică socialistă orientată împotriva industrialismului de tip occidental, în Rusia de la sfârşit de secol XIX. Ulterior, populismul a devenit sinonim cu atitudinile politice care caută cu osârdie simpatia populară, indiferent de ideologii, mijloace şi consecinţe. Populismul FSN şi al lui Iliescu, apoi al PSD şi al lui Ponta sunt câteva exemple, dar la fel de bun este şi exemplul populismului lansat de Băsescu şi PDL, apoi de PMP. Nici unii, nici alţii nu sunt la extreme, fie ele de dreapta sau de stânga. Nu încerc să minimalizez posibilitatea recrudescenţei unor mişcări extremiste, însă contextul în care se află la acest moment România nu prezice o prezenţă şi o activitate a acestora cât de cât semnificative pentru mersul societăţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s