Democraţia care ne încurcă

moral_fictions_by_kimded-d5vm1y5Se spune că noi, după ce am dat deoparte dictatura comunistă, ne-am dorit cu ardoare democraţia. Cel puţin din momentul când Ion Iliescu a renunţat şi la „Frontul Democraţiei Socialiste ca organ de partid şi de stat” (vorba lui Petre Roman: Asta sună ca dracu’!), şi la „întinarea nobilelor idealuri ale comunismului” de către cei care „n-au avut nici o legătură cu socialismul ştiinţific”. Mai câr, mai mâr, a venit şi momentul când regimul politic al României a fost definit şi acum sună aşa:

România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.” (Constituţia, art. 1) Un text stufos şi pompieristic. Era de preferat să rămână varianta din Constituţia din 1991: „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.” Nu prea am avut noi tradiţie democratică (din 1859 şi până azi – 155 de ani – mai puţin de 100 de ani am putea contabiliza la democraţie, dar şi aceasta cu substanţiale întreruperi şi nu mai puţin „originală”). Aşa că e preferabil să nu ne păcălim între noi. 

După un sfert de veac de la exprimarea „idealurilor Revoluţiei”, România nu este întru totul cum zice la Constituţie, dar îl mimează pe este destul de bine. Avem instituţiile conexe unei democraţii, avem scrutine periodice şi destul de libere, avem pluralism politic, avem nişte drepturi şi libertăţi şi cam atât. Despre cât sunt ele de garantate şi ce înseamnă această garanţie e mult de discutat. Eu însă mă voi rezuma la câteva impresii personale.

România este stat de drept. Stat de drept este acel stat bazat pe o constituţie, pe o ierarhie a legilor, pe statutul de partener egal al societăţii civile, pe separaţia puterilor, legea este una pentru toţi, pentru persoane fizice şi juridice deopotrivă, pe transparenţa actelor şi acţiunilor sale, pe căi de revizuire şi apel la acţiunile sale, pe neretroactivitatea deciziilor, pe proporţionalitatea acţiunilor şi deciziilor, pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, pe uzul legitim al coerciţiei privind îndatoririle cetăţeneşti şi împotriva încălcării normelor instituite deschis şi clar pentru toată lumea.

Avem o constituţie, dar ea este interpretabilă conjunctural de către o instanţă, CCR, numită de politic. Avem o ierarhie a legilor, dar nu o dată legile au fost încălcate, suspendate sau paralizate prin ordonanţe, decizii sau prin normele de aplicare a lor. Societatea civilă este partener egal al statului doar dacă reprezentanţii ei sunt servili şi agreaţi de către stat, altfel este ignorată complet, chiar dacă legea obligă (de exemplu, aplicarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public). Avem teoretic o separare a puterilor în stat, practic însă fiecare putere (executivă, legislativă şi judecătorească) are intenţia de a le controla pe celelalte discreţionar şi, în acelaşi timp, de a-şi crea un statut special de intangibilitate. Avem legi, dar ele nu sunt întotdeuna aceleaşi pentru toţi deoarece, prin fraternizarea dintre elemente ale instituţiilor justiţiei şi mediul politic sau ale mediului infracţional, se ajunge fie la stupefiante decizii de neîncepere sau de scoatere de sub urmărirea penală, fie la sentinţe care sfidează orice logică a dreptăţii. În plus, în virtutea aceloraşi legi, diferite instanţe dau hotărâri care se bat pur şi simplu cap în cap. Avem legi care discriminează segmente socio-profesionale şi care arareori sunt revizuite fără a genera alte discriminări. Avem drepturi şi libertăţi, dar nu o dată ele sunt încălcate sau ignorate, invocându-se variate justificări, mai niciodată instituţiile statului nerăspunzând pentru aceste acte (exceptând poate deciziile CEDO). Avem acte normative, dar prea multe dintre ele sunt lipsite de claritate sau chiar induc nedreptate.

Se susţine scuza că după 25 de ani suntem încă în tranziţie spre statul de drept, că s-au făcut totuşi paşi înainte? S-au făcut, dar cam târâş, cam împinşi de la spate de instituţiile europene, dar mai curând din considerente de vendete; greu poate fi eliminată această suspiciune, câtă vreme aerul în preajma justiţiei duhneşte încă.

România este un stat democratic. Aici intervine aspectul politic al statului. Câteva din ingredientele unei democraţii, simplist pomenindu-le, ar fi acestea: pluralismul (libertatea diferitelor opinii şi orientări politice); sistemul de partide (agregarea instituţională a diversităţii de opinii şi opţiuni politice); sistemul de reprezentare şi decizie (parlament, guvern, administraţii locale pentru care cetăţenii pot candida şi pot fi aleşi); sistemul de vot (periodic, liber şi în cunoştinţă de cauză); responsabilitatea (reprezentanţii şi guvernanţii dau socoteală cetăţenilor pentru actele lor); libertatea e manifestare a diverselor grupuri de interese non-partizane (ONG, sindicate, asociaţii profesionale); medierea (instituţiile statului mediază între diversitatea de interese); libertatea de conştiinţă şi de exprimare (credinţe şi convingeri în absenţa cenzurii); libertatea de asociere şi a întrunirilor (mitinguri, proteste).

Avem pluralism de opinii şi opţiuni politice, dar ele sunt noţiuni confuze multora, deşi le exprimă cu vehemenţă pe oriunde apucă. N-am cercetat cu minuţiozitate de unde le vin acelora opiniile şi opţiunile, dar sunt în măsură să fac observaţii pe viu, chiar dacă nu exacte metodologic: din zona afectelor. Şi punem stop. Ştiu liberali, de exemplu, care după criteriul libertăţii nu mai pot continua discuţia. Se opresc brusc într-o virgulă şi-acolo rămân, zâmbitori. De-i îmbrânceşti uşor, amical, îţi ami zic ceva de S.R.L.-uri. Ştiu conservatori care nu trec de pârleazul din buza căruia ţipă la toţi ceilalţi. Îi întrebi cum sunt ei conservatori? Îţi răspund, evident de foarte sus: Du-te, mă, de-aici! Te dai filozof la mine? Nu-i treaba ta cum, „uslamistule”! Pupaţi-l-ai pe Ponta-n cur! Nu mai altfel stau lucrurile cu cei care cică „e de stânga”. Să se deie de toate că e ale poporului! Cam atât.

Avem pluripartidism? Avem. De toate culorile şi orientările politice, la nivel declarativ. Când te uiţi însă pe statutele partidelor, pe programele lor politice, pe declaraţiile liderilor, pe votul dat în parlament pe legi nu mai poţi face lejer deosebirea între ele. Iar cine o face, ori nu ştie despre ce e vorba, ori e membru sau militant încremenit sub siglă şi pentru el nu contează asta absolut deloc.

Avem instituţii reprezentative, dar care nu prea reprezintă pe altcineva decât propriile interese ale aleşilor sau interesele de grup din care fac parte (şi acestea dacă sunt îngemănate cu cele proprii, altfel schimbă orbita), uneori aceste interese ascunzându-se într-o majoritate parlamentară şi de guvernare şi revendicându-se de la principiile democraţiei. Ceea ce răzbate însă de aici este manifestarea discreţionarului şi a sfidării.

Avem un sistem de vot presupus democratic, în colegii uninominale, dar care a atins culmea bizareriei multiplicând numărul de parlamentari prin manipularea normelor presupuse clare de reprezentare în Senat şi Camera Deputaţilor, disproporţionând în numele proporţionalităţii. Am avut un sistem de vot bazat pe listă închisă, incriminat că ar favoriza clientela de partid. Cu cât mai puţin favorizează clientelismul de partid noul sistem de vot? Cu nimic. Odată ce calitatea celor propuşi de partide este îndeajuns de controversată încât până şi speranţa îşi dă ortul popii, indiferent ce tip de sistem de vot am alege, tot necuviincios se arată la urmă votul. Spunem apoi că românul nostru votează mercantil sau pur şi simplu idiot. Dar cum să fie altfel dacă informaţia care i se oferă este de neînţeles pentru el sau este pervertită spre a crea resentimente sau aşteptări mincinoase?

Despre responsabilitatea aleşilor şi numiţilor în faţa cetăţenilor putem vorbi doar în termeni sarcastici, de revoltă sau de lehamite. Toate alternanţele la putere, semn de democraţie cică, s-au justificat prin învinovăţirea predecesorilor, într-o bulversantă buclă Möbius. Dar predecesorii sunt cei de azi şi mâine tot ei, cu alte mutre, cu aceleaşi caractere. Deocamdată nu există nimeni care să li se uite în gură şi să spună că n-au carii. Nici măcar proprii lor susţinători, după ce pleacă de la sindrofiile auto-adulatoare. Şi lor le cade greu meniul, dar, deh, soarta, interesul…

Avem şi o societate civilă, dar mai mult în civil. Ca-ntr-un banc de pe vremuri: „Pe aeroportul din Moscova coboară un grup de pictori abstracţionişti români care sunt întâmpinaţi de un grup de pictori abstracţionişti sovietici în civil.” Dacă nu mai avem sovietici ca pe vremuri, avem oportunişti de cam aceeaşi factură. Chit că se leagănă pe colindele lui Hruşcă sau lăcrimează la peroraţiile lui Puric. Factura bate conjunctura.

Avem libertatea de conştiinţă, dar cu condiţia să fie cum dictează majoritatea ortodoxă. Păi nu înseamnă ortodox că avem cea mai adevărată şi incontestabilă raţiune de a fi iraţionali? La asta nu te poţi opune nici măcar dacă le reciteşti Noul Testament, ăla pe care-l confundă cu mobila de sufragerie dată pomană mortului. Doamne fereşte să-i întrebi ce se întâmplă dacă dă ploaia peste ea! Avem libertatea de exprimare şi ne-am luat-o până la a-i molesta mama oricui, dacă nu-i mama lui. Că cică ar fi spus Napoleaon o chestie pe tema asta. Asta o ştiu, doar femeia e mai mereu Iosefina.

Am înţeles că democraţie înseamnă că poporul face şi drege. Problema e că din tot ce face şi drege, mai nimic nu se-alege. Şi dacă nu iese cum a semănat, ori mai încearcă o dată, ori îşi bagă cazmaua în privată.

Greu la deal cu boii mici. Mici, dar mulţi!

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Un deranj numit democraţie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Democraţia care ne încurcă

  1. Cristina zice:

    In primul rind, constitutia Romaniei incalca drepturile omului. Atunci la ce sa ne asteptam? In al doilea rind, democratia este tirania majoritatii, un pas catre tiranie. Deci, de ce sa ne asteptam la mai bine?

    • Horia Pană zice:

      Constituţia, cu toate prevederile ei, nu încalcă drepturile nimănui. Nerespectarea prevederilor constituţionale însă da.
      Democraţia ca tiranie a majorităţii este o butadă utilizată de minoritatea care se crede abuzată. Cum o majoritate politică nu poate trece dincolo de limitele constituţionale şi legale, nici despre tirania ei nu putem vorbi. Prin urmare, când vorbim de tiranie, nu mai vorbim de democraţie.

      • Cristina zice:

        Doar afirmind ca constitutia nu incalca drepturile nimanui nu face afirmatia ca fiind adevarata. Ori nu se cunosc drepturile ori nu se cunoaste constitutia.

        In prezent, majoritatea voteaza cu oameni care vor face legi care incalca drepturile oamenilor. Deci in Romania este democratie, o minoritate care doreste libertatea are drepturile incalcate de catre cei care nu o doresc.

  2. ” Dar predecesorii sunt cei de azi şi mâine tot ei, cu alte mutre, cu aceleaşi caractere. Deocamdată nu există nimeni care să li se uite în gură şi să spună că n-au carii.”

    Vorba bunicei, Dumnezeu să o odihnească!
    -Cu cine ții, mamaie? Cu cine votezi?
    -Păi azi nu e tot același lucru ca pe vremea mea?
    -Cum adică același lucru?
    Mamaie se scarpină în cap gînditoare:
    -Păi la putere vin ai noștri, pleacă ai nostril! Vin cu buzunarele goale și pleacă cu ele pline!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s