Ipocrizia rigoristă

Ipocrizie rigoristaClasa noastră politică este o adunătură de: hoţi, secături, nărăviţi, trădători, aroganţi, pasivi, tembeli, slugarnici, corupţi etc… Clasa noastră politică se află în metastază (sic! – focar patologic secundar?)… Clasa noastră politică este un grup infracţional organizat… Clasa noastră politică este în faliment… Toată clasa politică are nevoie azi de hârtie igienică… Clasa politică românească este falsă şi impotentă…

Orice suport media am urmări, asta ni se oferă ca fapt indubitabil, sub forma unor clişee preluate apoi de mai toată lumea. Toată clasa politică, aşa, de-a valma? Aşa pare, dar numai la prima vedere.

Dacă vorbele astea ar ieşi din gura sau de sub pana/tastatura unor neutrali autentici, zău că n-aş avea nici un motiv să bănuiesc pe cineva de făţărnicie. Ghinion însă, rigorismul moralicesc se iţeşte taman din partizanatele asumate de cei care anatemizează clasa politică în ansamblu şi nu doar pe reprezentanţii vitregi ai acesteia. Şi se iţeşte într-un mod ridicol, fără a fi şi nostim, deoarece personajele politice pe care le susţin şi de care, nu o dată, se amorezează maladiv sunt la rândul lor constituenţi ai blamatei clase politice. Zadarnic le contrapui cel mai simplu silogism care le-ar dezarma vehemenţa generalizatoare, „cacofonia” repetată obsesiv începe să sune-a nouă armonie.

Prin urmare, clasa politică este aia unde s-au adunat toţi antipaticii fiecăruia, în timp ce simpaticii sunt nişte infiltraţi ai lui Dumnezeu care sapă la rădăcina Răului ca să dărâme Vavilonul. Nu de puţine ori, harnicii infiltraţi s-au dovedit a fi tot atâţia Dorel, personajul de reclamă; când n-au fost şi ei nişte ticăloşi, dar sub altă flamură de partid. Precum în această poziţie anunţată de unii fani ai politicienilor antisistem: „Cine nu este corupt în politică? Da, dar politicieni precum Băsescu s-au corupt tocmai să poată ajunge la vârf de unde să lovească în mafia politică ce a distrus România.” În loc de Băsescu punem numele oricărui alt lider politic şi pseudoargumentaţia „enoriaşilor” adulatori va suna aidoma.

Confruntat cu asemenea militanţi ai reformei odioasei clase politice mă întreb la perete:
– De ce rigoarea morală este atât de flexibilă?
– De ce este cenzurată zicala cu paiul şi bârna?
– De ce pluripartidismul este bun doar dacă dispar adversarii politici?
– De ce democraţia este bună, dar cetăţenii pe care se clădeşte sunt trataţi drept idioţi?
– De ce statul de drept este ridicat în slăvi doar când cad la „cremenal” duşmanii?
– De ce libertatea de expresie trebuie cenzurată în numele libertăţii de expresie?
– De ce aceeaşi opinie, exprimată ieri de Icsulescu era abominabilă, iar exprimată azi de Igreceanu intră la excelenţă?
– De ce scârba de politică vine mereu dinspre rataţii din politică?
– De ce traseismul interpartinic este dezgustător doar când se pleacă de la „noi” la „ei” şi niciodată invers?
– De ce moraliştii analişti şi comentatori găsesc întotdeauna justificare pentru faptele angajatorilor, alternativ, fără să le crape obrazul?
– Nu pentru că ego-ul este întotdeauna pur, deşi se bălăceşte în mocirlă, şi cât se bălăceşte dumnealui mocirla-i apă de izvor?

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Din neamul lui Ipocriţă și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Ipocrizia rigoristă

  1. Este foarte amuzant ca ati omis ideea de baza a comentariului meu – clasa politica este in fruntea tarii cu girul nostru, al populatiei. Apropos de exploatare, exista un banc vechi: in comunism, omul este exploatat de catre om…ei bine, in capitalism e invers.

    • Horia Pană zice:

      Dumneata eşti sută la sută convins că eu am omis ceva? Nu consider bancurile şi butadele ca fiind elemente de analiză. N-au cum să treacă proba amuzamentului. Da, poate fi amuzant să las deoparte sau să includ anumite repere, dar nu mă joc şi nu permit jocuri despre seriozitatea analizei politice per se. Ne amuzăm sau vorbim serios? Nu mi-am dat seama despre intenţiile dumneavoastră.

  2. Jan Valjean zice:

    Clasa politica romaneasca este in esenta ei,ticaloasa,abjecta,lasa si incapabila sa-si asume responsabilitatea unei guvernari in folosul tarii si al poporului.Sa nu uitam de catastrofele politice care au lasat Romania la inceputul fiecaruia dintre cele doua razboaie mondiale fara o armata bine echipata care sa lupte cu sanse pentru apararea teritoriului patriei.Lasitatea intregii clase politice s-a dovedit din plin la cedarea Basarabiei si Ardealului de Nord prin pactul Ribentrop-Molotov-inca in vigoare si nedenuntat de actualii lasi de la Bucuresti.Toate cedarile s-au facut fara sa se traga niciun foc de arma,dar apoi consecintele pentru tara si popor fiind extrem de dureroase si pierderile,aproape incalculabile la modul real.Azi,acelasi tip de trantori si lipitori si cu aceleasi apucaturi daunatoare romanilor.

  3. In democratie ii alegem pe care care ne exploateaza, iar cei alesi ne reprezinta, sunt cartea noastra de vizita. Adevarul ne cam doare …

    • Horia Pană zice:

      Niciodată nu ne-am ales exploatatorii, ci pe cei în care am crezut noi că ne vor reprezenta interesele ca societate. Cine a crezut că îi vor fi reprezentate interesele individuale e ori naiv, ori ignorant de-a binelea.

      Eu unul nu mă simt exploatat de politicienii noştri, doar, de foarte multe ori, ignorat sau pur şi simplu dispreţuit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s