Note întârziate peste poate

Note Prom iul 2015Orice lucru amânat este un lucru deja pe jumătate îngropat. Chit că aşa e, şi e o treabă cât se poate de serioasă, imediat ce am scris prima propoziţie m-am dus să mă uit, cu teamă, în oglindă. Uf, nu semăn cu gânditorul Tony Poptămaş… N-am mai publicat nimic din 12 iunie, cu toate că multe se mai petrecură, despre care am avut şi am încă păreri; fiindcă nu mai sunt întru totul stăpânul timpului meu. Şi pentru că la modă sunt schimbarea schimbării, modificarea modificării şi facerea altfel voi proceda şi eu în consecinţă, dar numai pe cale de consecinţă. O să curbez ce pare drept şi viţăvercea. Pe cei care n-au înţeles nimic să-i ţină Dumnezeu sănătoşi pe mai departe. Pe cei care au înţeles că nu-i nimic de înţeles, şi mai şi. Am scris, am lăsat şi acum mă chinui să lipesc ce s-a rupt. Păi, cine scrie şi laaaasă/ are-ndeajuns pedeaaaapsă…

Tulburare 1. Victor Ponta, unul dintre ei, nu contează care, pleacă în Turcia să se opereze la un genunchi. Lumea toată devine specialistă în buba la genunchi. Ba că a lui a fost mai bubă (Tăriceanu), ba că a fost mai bubă decât se anticipase (celălalt Victor Ponta), ba că a fost o bubă neaoşă, cam prea de la ţară şi că nu era musai să ne dăm pe mâna şalvaragiilor (băştiniştii de toate culorile), ba că „de ce sunteţi răi, oameni buni?” Pe mine unul mă doare în cot de genunchiul lui Ponta, oricare dintre ei, că buba lui e la cap şi la ligamentele care nu-i pot spijini caracterul. Uite că se poate fugi de răspundere – în opinia mea, reala motivaţie a întregii dramolete – şi cu buba la genunchi!

Tulburare 1 bis. Salată de creier cu măsline, din bucătăria Monicăi Macovei: „Toate s-au întâmplat după o înţelegere cu Gabriel Oprea şi Klaus Iohannis. E un blat între Ponta şi Johannis ca să scape de justiţie.” M10 şi cu mania 11.

Tulburare 2. Parlamentarii şi-au votat pensii speciale. 303 a votat pentru, 124 au votat împotrivă. Oare ştiau cei 124 că vor fi înfrânţi la vot şi vor primi pensii babane astfel? Vai de mine! Eu nu i-am auzit însă frământându-se prea tare pe cei din opoziţie şi să dezavueze această lipsă de respect faţă de colonii care-i mai şi votează, cum sunt în majoritatea lor salariaţii României, fie ei albi, gri sau negri. Politicienii TV au făcut ce ştiu ei mai bine: când n-au mai avut ipocrizie la îndemână, au aruncat cu rahat în ventilator. Căldură mare, monşer!

Tulburare 3. Guvernul intermediar, condus de premierul interimar Gabriel Oprea – sau invers – a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se măresc indemnizaţiile demnitarilor. Ventilatoarele sunt la turaţie maximă. Victor Ponta, unul dintre ele, anunţă că nu susţine chestia asta. Se vehiculează intens ipoteza blatului dintre Johannis şi Oprea, prin vocea Rovanei Plumb. Se scot însă plumbii şi dintr-un colet se iţeşte iniţiativa lui Ponta de la începutul anului de a mări indemnizaţiile cu pricina. Şi-i scârţâiau coroanele de plumb, şi-i atârnau aripile de plumb. Johannis însă a căzut ca musca-n lapte sau a intrat ca musca-n curul calului în această falsă dispută. Nu pentru că a susţinut normalitatea salariilor demnitarilor, ci pentru zgârcenia şi lenea de a fi explicit în declaraţii. Leneşul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubeşte. O logică de-a dreptul săsească.

Tulburare 4. Am trecut lejer de la problema greacă la problema greaţă. M-au ajutat, ca de obicei, aflătorii în treabă, cei mai mari specialişti în problemele altora. Tot ca de obicei, stupefiant de mulţi concetăţeni demonstrează fără echivoc de ce îi iubesc zilele astea pe greci. Pentru că gândesc aidoma: Să primeşti cât şi cum pofteşti şi să plăteşti la calendele greceşti. La fel de adevărat este şi că nu pot fi scutiţi de vină cei care au finanţat dezastrul de azi, că nici ăsta nu a fost baş gratis. Dar esenţialul, cum văd eu lucrurile, se traduce astfel: Au cerut, au primit, au risipit şi acum îi înjură pe cei care le-au dat şi le cer tot lor să plătească daunele. Prostia cu josnicia laolaltă.

Tulburare 5. Despre Codul Fiscal. Nu ştiu cine are dreptate, că toţi par că au dreptate. Aşa deci, părerea mea e asta: să se scadă toate taxele, dar să nu mă coste mai mult decât cu ele nescăzute.

În afara acestor tulburări, doar câteva pişcături ţânţăreşti şi scărpinat cu incontinenţă.

• Liviu Dragnea, legat de numirea lui MRU la şefia SIE: „Nu-i transmitem lui Ponta ce decidem în cazul MRU, ca să nu-l tulburăm.” Alina Gorghiu: „PSD e în disoluţie, omul raţional în partid e Dragnea.” O snamenie ca PSD e încă foarte departe de disoluţie, dar mult mai aproape de o schimbare de vlădicie. Atât ieşirile declarative publice, să zicem non-pontiste, ale unor lideri ai PSD, cât şi revista frontului care a făcut-o Oprea cu toţi oamenii lui Ponta cât a interimat la guvern ne îndreaptă gândurile într-acolo. Însă Alina Gorghiu ar trebui să-şi şteargă surâsurile ironice cu care se afişează pe sticla televizoarelor, mai ales când spune că o voce raţională e una care contestă deciziile şefului de partid. Nu de alta, dar Noul PNL nici măcar compoziţie n-a devenit ca să intre mai apoi în disoluţie. El doar n-are încă soluţie ca să fie el însuşi, darămite să mai şi… politică.

• Victor Ponta, din Istambul, despre acţiunile DNA: „Felicitări lui Marian Oprişan şi colegilor care conduc Consiliile Judeţene în baza votului dat de români în 2012! Şi ei şi primarii trebuie să îşi facă datoria faţă de cetăţeni şi să reziste la cel mai grav şi brutal atac împotriva aleşilor locali din istoria democratică a României!” Eu, ca oricare alt locuitor de pe meleagurile româneşti, ştiu că începând cu anii ’80, şi neterminându-se nici azi, avem cel mai grav şi brutal atac împotriva patrimoniului, aspectului, funcţionalităţii, infrastructurii şi calităţii vieţii din localităţile României. Deci, felicitări lui Marian Oprişan şi colegilor, şi primarilor, şi consilierilor, fie ei idioţi, leneşi sau ticăloşi.

• Epuizantă căutarea puterii. Întâi a fost Partidul Umanist. Cum nu prea avea putere, a devenit Partidul Conservator. Cum nu prea avea ce să conserve, s-a rupt în două şi a ieşit dintr-un fel de ou Kinder o jucărioară: Partidul Puterii Umaniste. Acum, iată, are şi putere. De singurul fel.

• Din fruntea funcţiei de socru, Ilie Sârbu: „Victor Ponta se va întoarce în fruntea tuturor funcţiilor pe care le are.” După ce-şi va pierde funcţiile de premier, şef de partid, deputat, cât mai durează până şi-o va pierde şi pe aia de ginere?

• Un vot de blam pentru islam. Cât ne-a costat genunchiul lui Ponta? Cât o îngenunchere la Poartă, zic unii. Erdogan a plătit spitalizarea, Ponta răsplăteşte cu o moschee. Cică fostele şcoli de terorism de la Băneasa şi Brăneşti vor avea astfel un concurent serios pentru vârful podiumului. Dacă ortodoxia nu ne „mântuieşte neamul” de tot, poate ăştia… Una peste alta, cei mai viguroşi şi mai crânceni slujbaşi ai diavolului dintre puritani au fost recrutaţi; puritani ai credinţei, eredităţii, egomaniei şi scrupulozităţii fără frontiere.

• PNL porneşte o campanie de strângere de semnături pentru o moţiune cetăţenească de demitere a lui Ponta din fruntea Guvernului. Şi-a propus un milion de semnături. Cum răspunderea politică a Guvernului este doar în faţa Parlamentului, singura instanţă care-l poate demite pe prim-ministru este Parlamentul. Prin urmare, lansăm o cruciadă anti-Ponta lipsită de orice finalitate legală şi constituţională, consumăm sau nesocotim efortul fizic şi material al strângătorilor de semnături pentru ca un partid încă neîntremat după operaţia de grefă să mimeze opoziţia. UTC şi PCR ne cheamă!

• Pod de flori şi marş în trei culori. Circa 1000 de tineri din Republica Moldova au venit în Republica România să-i ceară acesteia din urmă unirea ţărilor. Dacă autorităţile de la Chişinău, indiferent de locul unde e capătul sforilor, nu vor unirea cu România, România nu poate interveni decât printr-o „reconquistă”. Pe urmă bem o bere şi ne râdem (sic!).

• Anunţ sponsorizat al Noului Partid Noua Republică din 11 iulie 2015: „Partidul Noua Republică îşi va selecta şi desemna candidaţii cu un an înaintea alegerilor.” Cum încă nu şi-a anunţat candidaţii, PNR se pare că nu va participa la alegerile locale din iunie 2016. Dacă da, o să-i întreb cât de repede şi de la cine au preluat derogările? De la aceeaşi sau de la altfel de mizerie?

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Note de promenadă și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Note întârziate peste poate

  1. Ioan Marcu zice:

    Romania este condamnata sa sufere ca o tara in care poporul este minunat in esenta sa,totusi nu reuseste sa genereze oameni de stat si oameni politici devotati poporului si tarii.Nu vad momentan nicio iesire din aceasta situatie cu adevarat nenorocita precum o zodie neagra blestemata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s