La noi de jale povestesc…

Politicianul romanPoliticianul român este omul vorbelor mari despre faptele ce le va stârni din iubirea sa neţărmurită faţă de ţară şi popor, pentru propăşirea naţiei, pentru promovarea interesului naţional, pentru promovarea patriotismului pozitiv, pentru consens şi solidaritate, pentru progres şi înnoire, pentru drumul către înalte culmi de modernizare şi civilizaţie etc. Uitându-ne în jur vedem însă că faptele, de parcă ar avea o voinţă proprie, nu se lasă deloc stârnite. Zac în preajma vorbelor ca vitele în arşiţa amiezii, când seacă şi fântâna. Păi cum altfel, odată ce caricaturalele personaje ce se cred oameni politici spun că ei sunt deţinătorii soluţiei la problemele pe care dacă nu le-au generat ei înşişi, le-au perpetuat prin indolenţă interesată sau crasă incompetenţă. Precum generalissimul Gabriel Oprea, cel ale cărui rictusuri parcă ascund sub pielea feţei neostoite mecanisme bielă-manivelă, care declamă într-o totală fandoseală şi demagogie că unul sau altul dintre partenerii săi de scenă politică se potriveşte sau nu cu „interesul naţional al UNPR”. Câte politicale, atâtea interese naţionale.

În spaţiul politic românesc găsim cele mai multe burice al pământului. Fiecare dintre liderii politici, ba chiar şi fiecare dintre ţârcovnicii care lălăie, scârţâie sau chirăie în prejma lor se crede o axă a lumii, un centru de rotaţie în jurul căruia trebuie să se învârtă toţi şi toate. Fiecare se consideră a fi providenţial. După nebunia înfiinţării de partide-satelit ale FSN sau pur şi simplu a unor partide aiurite din 1990, după experimentele ratate ale partidelor de lider şi de ghiveci ideologic, acum ne confruntăm cu înfiinţarea de partide de pseudolideri şi de condotieri fuduli cu viziuni adeseori circumscrise unor deliruri maniacale. Toţi aceştia sunt încurajaţi de un spaţiu public maladiv populat, pe lângă principalii actori politici, de un corp de cvasi-cetăţeni orbitând şi ei în jurul liotelor politice, ameţiţi şi de partizanatele patologice ale mas-media aservite, dar mai ales orbitând în jurul exerciţiului supravieţuirii de la un salariu la altul. La acest exerciţiu se rezumă, de fapt, interesul naţional, că doar nu putem vorbi despre siguranţa, stabilitatea şi dezvoltarea din retorica politicianistă cu care suntem potopiţi.

Tot aşa cum în sistemul proprietăţii socialiste bunurile aparţineau întregului popor şi nimănui în persoană, aşa şi politicianul român reprezintă poporul şi nu cetăţenii ca persoane. De unde provine şi aerul de superioritate şi aroganţa pe care le afişează odată ajuns într-o funcţie de demnitate publică. Cel mai limpede se vede acest fenomen atunci când vine vorba despre banii pe care-i încasează de la stat, salariu sau indemnizaţie. Că salariul reprezintă contravaloarea muncii depuse, iar indemnizaţia reprezintă retribuirea unei munci excepţionale cade în derizoriu faţă de pretenţiile de merit ca urmare a unui vot sau a unei numiri care-l saltă pe politician în sfera intangibilităţii şi omnipotenţei sacrosancte.

Mi-este uneori milă, alteori silă de puritanii şi pravoslavnicii politici care, din servanţi muţi şi complici ai „răului” pe care astăzi îl condamnă, au devenit recitatori ai unei morale intransigente în cenacluri diafane poreclite partide reformatoare. Ei vor să schimbe lumea din afara sistemului politic, căci acolo au înţepenit, după ce au tăcut tolerant faţă de ai lor sau au zbierat îndrăciţi faţă de ai celorlalţi, cu supuşenie faţă de „cârmaci” când erau înăuntrul acestuia. Ei sunt acum anti-sistemul benefic care joacă totuşi după regulile sistemului malefic. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.

Aşa cum s-a împământenit la noi, Puterea îşi face mendrele, Opoziţia îşi peticeşte bulendrele, schimbarea clamată rezumându-se la nişte figuri în paşi de cadril. Nimeni nu vrea să iasă din această fatidică rutină câtă vreme privilegiile, explicabile până la un punct, sunt asociate cu scutirea de obligaţii şi răspundere. Astfel stând lucrurile, chiar şi puritanii autentici se lasă până la urmă ispitiţi de acest „rai”, cum s-a văzut de-atâtea ori. Cum sună şi un cântec popular: „Ia-mă Doamne şi mă du, unde-s bani şi lucru nu!”

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s