Pe poimâine…

PoliticarealaÎn multe comentarii şi luări de poziţie am întâlnit afirmată şi mai puţin dezbătută problematica realei orientări politice a partidelor româneşti. Simplificările, atât din partea celor care au habar despre ce e vorba, cât şi din partea celor care preiau nerumegat ceea ce aud pe la colţuri, abundă. Nu-mi propun să susţin o disertaţie pe această temă, ci doar să deschid un pic fereastra la care stau eu.

Cea mai simplă şi cea mai des utilizată schematizare a orientării politice a partidelor este cea descrisă de axa stânga-dreapta: left-right1

Din punct de vedere al doctrinelor, axa arată astfel (am păstrat o oarecare simetrie între cele două figuri): political-spectrum

Mi-am mai exprimat opinia că această distribuţie este nepractică din momentul în care orientările politice s-au diversificat semnificativ. Dar nu numai atât, ele au cunoscut şi, să-i zicem, un proces de osmoză, împrumutând unele de la altele unele idei şi principii pentru ca vehiculele acestor orientări, partidele, să răspundă adecvat prin politici publice eficiente unor societăţi din ce în ce mai complexe în aşteptări şi nevoi reale. Din acest motiv, pentru mine, a reduce totul la un simplu clivaj stânga-dreapta echivalează cu a judeca lumea doar în alb şi negru. Susţinătorilor dihotomiei de acest tip le spun doar că sunt convins că nu şi-ar dori să li se aplice tratamentul pe care-l clamează şi care, într-un fel, seamănă a lege a junglei şi nu a criteriu al civilizaţiei umane moderne: survival of the fittest. S-ar putea să aibă şi ei unele slăbiciuni şi carenţe care să-i facă neeligibili în societatea pe care şi-o imaginează şi proclamă. Cum am putea poziţiona partidele româneşti pe aceste axe? Mie nu mi-este doar greu ci chiar imposibil să le potrivesc locul astfel încât să existe o simetrie.

Să mai adaug două modele de axe ideologice pentru a le mai da o şansă: diag8

spectrum

De exemplu, observăm din comportamentul său că PSD, partid declarat de „stânga”, n-a schimbat, de când există (păstrăm în minte filiaţia FSN – FDSN – PDSR), mai nimic în societatea românească. Nici rapid, nici lent. Din contră, s-a străduit să păstreze nealterate structura şi ritualurile politice tocmite în anii ’90, la fel de ambigue azi, din punct de vedere conceptual, ca şi atunci. Promovează, aflat la guvernare, un fel de stat-pompă care ori se implică exagerat, ori se retrage nejustificat în funcţie de conjuncturi mai degrabă politice decât economice sau sociale. De asemenea, chiar se mândreşte cu politicile liberale promovate, dar nu atât datorită necesităţii lor, cât cu scopul de a-i lăsa pe opozanţi fără „obiectul muncii”. Aflat în opoziţie, PSD adoptă antagonismul la orice iniţiativă ce nu-i aparţine, adeseori contrazicându-şi punctele importante din programele sale politice.

Cum am mai spus, după 1996, când opoziţia la FSN a ajuns în sfârşit la guvernare a adoptat atitudinile şi comportamentele inamicului politic, perpetuând astfel un stil de guvernare profund vicios. Astăzi, noi nu reformăm nu doar sistemul politic de dinainte de decembrie 1989, noi nu reformăm nici nevraxul „despotismului luminat” şi obscur cu care ne-am pricopsit după 25 de ani de la acel moment. Noi dăm vina pe digestia cauzată de factori externi precum balonarea indusă de importuri diavoleşti: enzime alogene, aditivi corporatişti, coloranţi cosmopoliţi şi condimente masonice, compoturi ruso-americane (cine mai face diferenţa?), democraţii îmbătrânite. Mâncam bobi şi dădeam în bobii rămaşi nemâncaţi. S-avem pardon! Când a ieşit mazărea pe piaţa noastră (sec. XVII) era deja prea târziu. „Prea târziu” ar trebui să însoţească, în canon, pe „deşteaptă-te române”. Noi încă ne batem, imnic, cu duşmani care nu mai există demult. Suntem atât de paseişti încât nu doar luăm de bune prostii anacronice, ci în măsura în care spunem despre „mâine” că e un „ieri” dosit de „oculta mondială” pornită împotriva indubitabilului excepţionalism românesc atemporal. „Buricism” al pământului.

PNL, PD şi apoi PDL sunt, alternativ, nimic altceva decât ecourile strigătelor în deşert ale unei minorităţi care a căzut din entuziasm în defetism (amatorism intelectualist), ecourile demagogiei comuniste devenită postcomunistă (atenuarea erorilor şi crimelor) şi ecourile ratării neasumate transformată în sistematizare antisistemică pentru o resistematizare de mai multe ori utopică (paranoia).

În acelaşi timp, aşa cum se manifestă şi azi, „Noul PNL” este mai mult anti decât pro ceva. Cercul vicios este precum ciocolata pe care o cumpără cei cărora li s-a interzis ciocolata. Doar încă una, că răul e deja făcut! Mâine mă las! Şi de fumat, dacă electoratul vrea. Campania durează doar o lună.

Deci, unde poziţionăm partidele româneşti? Într-un loc care este în afara oricărui grafic, liniar, pătrat sau… era să spun obtuz. În spaţiul cvasi-obtuz nevăzut, dar cunoscut, al ideologiei „conjuncturaliste”. Acolo toate lucrurile propuse sănătos primesc un răspuns bolnav până la metastaze: Azi încercăm, dar mâine… mâine… mâine nu-i poimâine şi poate (cum iarăşi am mai zis) mâine nu mai trebuie.

Anunțuri

Despre Horia Pană

Licenţiat şi master în Ştiinţe Poliitce
Acest articol a fost publicat în Politica în pioneze și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s