„Prin venirea în lume a lui Dumnezeu şi ca Fiu al Omului, noi toţi pământenii am dobândit multe şi mari daruri cereşti. Mai întâi împăcarea cu Dumnezeu şi îndemn la împăcarea cu toată lumea, fiecare ajungând să fim o făptură nouă… Căci nu se poate compromite de a se amesteca graţia cu disgraţia, iubirea cu ura, mila cu sălbăticia, adevărul cu minciuna, blândeţea cu violenţa, sfinţenia cu murdăria păcatului, viaţa cu uciderea, înţelepciunea cu înşelăciunea, smerenia cu mândria, pentru că toate acestea se distrug unele pe altele între ele şi pentru oameni nu atrag decât tragedia prăbuşirilor. Capul de aur sprijinit pe picioare de lut, precum spune profetul de demult, ori casa zidită pe nisip, după cum ne spune Însuşi Mântuitorul, atrage nimicirea a tot ceea ce ai zidit cu trudă şi jertfă!” Aşa spune preotul Vasile Vasilache în cartea sa[1].
Eu unul nu mă pot împăca nici în ziua Crăciunului cu Prostia şi slugile sale credincioase, chiombii. Şi îl am pentru asta alături pe părintele Nicolae Steinhardt[2]:
„Lumea nu e simplă. Asta înseamnă că bine a zis Julien Benda când a zis că urăşte pe cei care complică lucrurile simple, dar nu mai puţin pe cei ce simplifică lucrurile complicate. Creştinismul, băiete,nu-i totuna cu prostia. Apele Târgului şi râul Doamnei nu curg pentru netoţi şi clopotele bisericii Capra nu bat numai pentru babele cucernice. Las’ că şi alea cât îs de surde şi tot o potrivesc.” (p. 15)
„Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: „fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfîntului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”, II Tim. 4, 5: „tu fii treaz în toate…”, 7/7. 1, 8: „să fie… treaz la minte” şi mai îndeosebi I Cor. 14, 20: „Fraţilor nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”). Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”.) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea.” (pp. 18-19)
Mi-am făcut din Prostie duşman ireconciliabil şi din înfruntarea Prostiei, oriunde şi oricând şi-ar miji stigmatele, sacerdoţiu. Aşa că nu negociez armistiţii cu Prostia nici măcar în Ziua Naşterii Domnului. Şi cum nici el nu încurajează şi nici nu justifică Prostia, de ce m-aş încumeta să o fac eu?
POLITICA ÎN PIONEZE - Horia Pană 
Multumesc pentru raspuns.
Nu stiu de ce am asociat aceasta zicala “tari de virtute si slabi de minte” cu o scena in care in fata domnului Stefan cel Mare statea in genunchi unul posesor a multor carduri de vite si care atunci cand vitele s-au imprastiat a strigat la oamenii lui chiar fiind in genunchi in fata domnului. Aveam impresia ca asta era din Fratii Jderi dar cum au trecut multi ani de cand am citit cartea e posibil sa incurc lucrurile.
Cateva fraze din raspunsul dumneavoastra imi trezesc o oarece neliniste:
„Nu pot avea îngăduinţă pentru proşti.Eu nu echivalez prostul cu ignorantul, cu cel căruia îi lipseşte educaţia şi nu inteligenţa. Eu consider omul prost ca fiind periculos. Aşa că nu pot fi indulgent faţă de el. Şi nu de alta, dar molipseşte şi pe alţii cu prostia sa năvalnică şi sigură de sine.”
Pana la urma cum se poate deosebi un ignorant indaratnic de un prost?
🙂 Eeei, dragă Grasul! E greu cu ignorantul îndărătnic. Şi ăsta e la fel de prost ca şi prostul cu carte. Şi nu doar în opinia mea. O să mai scriu despe fenomen, că este amplu şi se mai şi auto-ocultează.
Dar nu trebuie să te neliniştească lipsa mea de îngăduinţă. Ea se manifestă şi se va manifesta numai în contextul argumentaţiilor. Voi atenţiona de câte ori am ocazia asupra formelor de manifestare ale prostiei. Dar nu veau nici execuţii, nici bătăiţă. Cred cu întreaga mea fiinţă în terapeutica pedagogică.
Asa o fi, domnule Horia Pana, dar sa nu uitam ca mai toti conducatorii s-au bazat pe oameni „tari de virtute si slabi de minte” cum zicea si Sadoveanu.
Si chiar daca urati prostia tot trebuie sa aveti ingaduinta fata de prosti care se pare ca nu se imputineaza niciodata; parca era si o butada cum ca pe pamant cantitatea de inteligenta este constanta iar populatia creste in progresie geometrica.
Prietene Grasul, Crăciun Fericit!
Chestia cu „tari de virtute şi slabi de minte” îi aparţine lui Ion Creangă şi o pomeneşte atât în „Amintiri din copilărie” (dialogul dintre Pătru Vodă şi Ciubuc Clopotarul), cât şi în preambulul la „Soacra cu trei nurori”. În ambele scrieri, Ion Creangă înţelege pe cei slabi de minte ca fiind cei care nu ies din vorba stăpânului (supuşii lui Vodă) sau părinţilor (feciorii babei). Chiar dacă consecinţele vor fi nefericite pentru ei. Deci nu neapărat proşti, cât mai degrabă concesivi.
Nu pot avea îngăduinţă pentru proşti. Am tot scris despre acest subiect. Prin urmare, mare atenţie! Eu nu echivalez prostul cu ignorantul, cu cel căruia îi lipseşte educaţia şi nu inteligenţa.
Eu consider omul prost ca fiind periculos. Aşa că nu pot fi indulgent faţă de el. Şi nu de alta, dar molipseşte şi pe alţii cu prostia sa năvalnică şi sigură de sine.
D’ale lui Murphy: „Legea conservării inteligenţei – Cantitatea de inteligenţă de pe planetă este constantă, însă populaţia se află într-o continuă creştere.”